Reacția primarului PSD după ce fiul său s-a inscris in partidul lui Ciolos: Noi încercăm să remediem niște anomalii din justiție

0

Valerică Cîrciumaru, primarul PSD în orașul Roșiorii de Vede din Teleorman, al cărui fiu s-a înscris în partidul lui Dacian Cioloș, spune că înțelege nemulțumirile fiului său și nu pretinde că cei aflați la putere sunt ”sfinți”, dar ar dori ca acesta să fie ”mai reținut”. 

”Este dreptul lui să facă ce vrea, dar ar putea să fie mai reținut în ceea ce privește imaginea mea. Din punctul ăsta de vedere, mă afectează. Îi apreciez energia, dar el are impresia că răstoarnă pământul. N-a fost Cioloș deja premier un an, că nici nu puteam să intru în minister când aveam probleme cu spitalul? El are impresia că acum ăștia sunt la putere nu sunt licențiați la Oxford sau mai știu eu unde. Păi n-am avut și licențiați? Aici lucrurile nu sunt chiar atât de simple”, a declarat, corespondentului Mediafax, Valerică Cîrciumaru.

Primarul recunoaște că fiul său este foarte pregătit, însă nu are experiența sa.

”Din punctul de vedere al pregătirii e peste mine. Dar rutina, viața, experiența mea, pe astea nu le poate avea. Dacă face asta doar de dragul schimbării, s-o facă! Dar la momentul ăsta, proști sunt peste tot, în toate partidele. Îi întrebi: și ei zic că vin cu dracu… Păi am eu o garanție că dracu’ e mai bun ca lacu`? N-ai niciuna. Eu înțeleg că e nemulțumit. De acord. Dar eu am alte păreri, eu cântăresc, judec. Nu zic că noi, ăștia care suntem la putere, suntem sfinți, că nu suntem, dar deocamdată eu așa zic, că noi încercăm să remediem niște anomalii care s-au acumulat în justiție, foarte multe dezechilibre”, a mai declarat primarul PSD.

Fiul acestuia, Iulian Cîrciumaru, s-a înscris în partidul lui Dacian Cioloș, declarând că până acum nu a împăcat convingerile sale politice cu cele ale tatălui său. Întrebat de ce a ales partidul lui Dacian Cioloș, Iulian Cîrciumaru a spus că se simte legat de valorile oamenilor din partid și a perceput o deschidere asumată către antreprenoriat și mediul de afaceri românesc.

Citește și Fiul unui primar PSD din Teleorman s-a înscris în partidul lui Dacian Cioloș

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele