Reforma statului român este datoria noastră

Scăderea taxării muncii și debirocratizarea, soluții pentru stoparea muncii la negru

0

Reforma statului român este datoria noastră. Statul român este deseori abuziv, incorect și te omoară încet cu o birocrație moștenită din perioade de tristă amintire și rafinată în decenii de incompetență administrativă. Este normal să nu-ți dorești să-ți gestioneze taxele și impozitele și nu te poate condamna nimeni că vrei să ai de a face cât mai puțin cu el.

 

Totuși, nu ai de ales!

Cu toții avem niște reguli, bune sau rele, pe care trebuie să le repectăm pentru ca societatea să funcționeze. Tot ceea ce putem face este să încercăm să îndreptăm lucrurile care ne afectează, iar acesta este motivul înființării Asociației Naționale a Profesioniștilor în Beauty din România. Prin implicarea fiecăruia dintre noi, uniți, ne propunem să schimbăm legi și normative, să monitoriză respectarea de către autorități a angajamentelor pe care și le-au asumat și să ajutăm procesul de reformă prin care administrația românească este obligată să treacă. Prin urmare, chiar dacă statul român nu merită acum eforturile pe care le facem, noi trebuie să fim contribuabili corecți. Așa reușim să asigurăm resursele de care este nevoie pentru o schimbare profundă și avem dreptul de a cere respect din partea autorităților. Am explicat toate acestea deoarece una dintre vulnerabilitățile statului român , dar și o problemă majoră a industrie de beauty din România, este munca la negru.

Cinci argumente care dovedesc că munca la negru dăunează grav industriei de beauty

În primul rând, este vorba de concurență neloială – cei care nu își fiscalizează veniturile și nu au costurile necesare funcționării într-o locație conformă își permit să stabilească niște tarife mult mai mici decât cei care lucrează legal. Apoi, este vorba de o încălcare a legii, de pe urma cărora toți românii trebuie să fie conștienți că au de suferit: banii de pensii și alocații sunt mai puțini, sistemele de sănătate și de educație sunt subfinanțate. Așa cum am spus, știm că statul este cel mai prost administrator, dar dacă s-ar strânge mai mulți bani la buget, s-ar mai putea face și lucruri bune. Clienții celor care lucrează la negru mai trebuie să știe că nu au garanția că regulile de igienă sunt respectate, așa că au riscuri destul de mari pentru sănătate. Mai mult, în cazul în care serviciile nu sunt conforme, nu au nicio pârghie de a-l trage la răspundere pe vinovat. Nu în ultimul rând, munca la negru dăunează eforturilor industriei de beauty de a se face auzită și respectată. Este misiunea noastră, a fiecăruia dintre noi, să contribuim la impunerea unui cadru fiscal și legislativ care să încurajeze competiția corectă. Astfel, miza nu este ca munca la negru să fie penalizată mai dur, ci miza este ca munca la negru să nu mai fie deloc rentabilă. Iar acest lucru se poate realiza prin scăderea taxelor pe muncă, care acum sunt printre cele mai mari din Europa, și prin debirocratizare. Cu toții ne-am săturat să completăm dosare cu șină, să respectăm niște norme care nu au nicio legătură cu activitatea noastră și să fim controlați de niște instituții care nu ar trebui să existe. Este vremea reformei, iar Asociația Națională a Profesioniștilor în Beauty din România se va implica cu toate forțele în acest demers extrem de complicat. Aici nu este vorba despre prezent, este vorba despre viitor! Este vorba despre copiii noști, care trebuie să crească frumos, într-o societate în care meritocrația și respectul față de individ sunt valori fundamentale!

Autor: Cristi Pascu este președintele Asociației Naționale a Profesioniștilor în Beauty din România

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele