Reguli discriminatorii introduse în Parlament pentru despăgubirea proprietarilor deposedați abuziv de comuniști

0

Comisia juridică a Camerei Deputaților a modificat, luni, ordonanța de urgență a guvernului care a amânat până anul viitor aplicarea grilelor notariale actualizate atunci când se calculează despăgubirile în cazul terenurilor și imobilelor confiscate de comuniști, introducând un criteriu considerat discriminatoriu. Astfel, titularii dreptului de proprietate ar urma să fie despăgubiți potrivit grilelor notariale actualizate, în vreme ce persoanele care au cumpărat drepturile litigioase de la proprietari ar urma să fie despăgubiți în conformitate cu grilele notariale din 2013. Votul final ar urma să aibă loc, miercuri, în plenul Camerei.

 

Aceaste reguli diferite aplicate în procesul de despăgubiri, considerate discriminatorii, ar urma să fie în vigoare până la 1 martie 2021, practic perioada de valabilitate a ordonanței de urgență.

Comisia juridică a Camerei propune adoptarea ordonanței cu amendamentul amintit mai sus, spre deosebire de săptămâna trecută, când propunerea era de respingere și de intrare imediată în vigoare a legii care stabilește ca foștii proprietari să fie despăgubiți potrivit grilelor notariale în vigoare astăzi.

Amendamentul care introduce discriminarea între deținătorii titlurilor de proprietate și cei care au cumpărat drepturile litigioase a fost propus de deputatul Silviu Vexler, reprezentantul comunităților evreiești din România în Parlament. Dacă legea va fi adoptată miercuri în această formă, va fi trimisă la promulgare, Camera fiind for decizional.

 

Ce prevede amendamentul Vexler:

 

  • Art. 2. – (1) Pe perioada suspendării prevăzute la art. 1, evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se face astfel :
    • a) prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia, în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia.
    • b) prin utilizarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Națională, în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, iar dreptul de proprietate nu a fost tranzacționat după preluarea abuzivă de stat a imobilului.

Experți în drept au declarat pentru G4Media.ro că diferențierea introdusă în Parlament este neconstituțională deoarece vor fi cazuri în care, pentru același imobil vor exista două evaluări pe grile diferite.

În cazul în care doi frați, de pildă, au de luat despăgubiri de la ANRP pentru același imobil pe care l-au moștenit, iar unul și-a vândut drepturile litigioase, imobilul va trebui evaluat de două ori, odată pe grila din 2013 pentru situația vânzării drepturilor litigioase, și a doua oară pe grila actualizată.

Aceast mod de calcul diferențiat al despăbugirilor pentru același imobil ar reprezenta o discriminare greu de justificat în condițiile în care legea vorbește despre un ”sistem de despăgubire unitar”.

Potrivit experților consultați de G4Media.ro, miza este ca terenurile care au fost, la data confiscării, terenuri agricole, iar azi au devenit terenuri intravilane prin extindera orașelor, să intre la despăgubiri la valoarea lor actuală, nu la valoarea de la momentul confiscării.

 

Președintele ANRP, George Băeșu a declarat  că noile reguli votate în Parlament riscă să blocheze procesul de restituiri

 

  • ”Cred că practic nu era nevoia de astfel de diferențiere. Dobânditorii de drepturi erau deja limitiați prin legea 165 și eu unul nu înțeleg raționamentul pe care lor le aplicăm o grilă, iar foștilor proprietari o altă grilă. Aceasta este o măsură tranzitorie, până în 2021. Asta înseamnă că după aceea dobânditorilor de drepturi le stabilim valoarea pe grila actualizată sau tot pe grila din 2013? Textul este deficitar pentru că undeva vorbește despre reportare la categoria de folosință la data preluării, undeva nu mai vorbește în aceeași termeni. Deci redactarea deficitară va avea cu siguranță, ca efect, întârzierea la soluționarea dosarelor. În lipsa unor prevederi clare și exprese, personalul ANRP care va trebui să propună soluțiile de despăgubire, a se înțelege sume, va avea mari dificultăți în a interpreta prevederile votate în Parlament. Mai grav, de aici încolo, momentul și modalitatea în care ANRP va soluționa un dosar vor putea fi contestate pentru că valorile din grile vor varia chiar în cursul aceluiaș an, beneficiarii vor fi suspicioși cu privire la momentul soluționării dosarelor lor. De ce nu l-am făcut mai devreme, de ce nu l-am făcut mai târziu, grilele sunt diferite”, a explicat Băeșu pentru G4Media.ro.

Legea privind respingerea ordonanței de urgență care a amânat până anul viitor aplicarea grilelor notariale actualizate atunci când se calculează despăgubirile în cazul terenurilor și imobilelor confiscate de comuniști a fost retrasă săptămâna trecută de pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, unde trebuia supusă dezbaterii și votului final.

Citește și: Camera Deputaților a adoptat proiectul privind completarea şi depunerea declaraţiilor de avere în format electronic

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele