Liviu Dragnea a comentat declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron. Stilul este déjà binecunoscut, ţâfnos, ironic pe modelul „nu ne învață nimeni pe noi cum să conducem țara”. Nu ne învaţă, dar nici noi habar nu avem.
”Citesc cu atenţie tot ce spune preşedintele Macron, mai ales că am înţeles că are o relaţie specială cu domnul preşedinte Iohannis, deci sunt doi preşedinţi importanţi în lume şi acum a spus: în România sunt unii care se opun independenţei justiţiei sau care vor să afecteze independenţa justiţiei. Neavând fir direct cu domnul preşedinte Macron şi nici nu am participat la întâlnirea secretă dintre ministrul de Externe (francez – n.r.) şi procurorul şef DNA, ceea ce bănuiesc că este uzual din punct de vedere diplomatic să aibă loc astfel de întâlniri între un ministru de Externe străin şi un procuror din România, nu am de unde să ştiu la ce s-a referit. Poate s-a referit la instituţii când a zis unii, poate unele instituţii vor să afecteze independenţa justiţiei, deci neavând informaţia completă nu am cum să comentez. În acelaşi timp, am văzut tot în acea declaraţie – pe care noi am şi stabilit să le contabilizăm, vom face o carte de îndrumare şi de teze importante – acolo se mai spune un lucru important, care un pic contrazice ce spune mai sus, şi anume că crede în democraţiile puternice, în sensul că cei care au câştigat alegerile trebuie să-şi asume şi să decidă. În România cam noi am câştigat alegerile, dar n-avem de gând să decidem brutal, noi decidem tot timpul prin consultări şi ţinând cont foarte mult de ceea ce vine ca sfaturi, ca propuneri, ca idei, dar din zonele de bună credinţă. De la cei care vor să ne dea lecţii de suveranitate şi de cum să facem noi aşa cum nu fac ei le contabilizăm, dar nu ne lăsăm foarte mult influenţaţi”, a declarat Liviu Dragnea.
Liderul PSD a susţinut că pe social-democraţi îi interesează să facă lucruri bune pentru români, nu lucruri care să dea bine la unii şi la alţii.
Citeşte şi: Emmanuel Macron despre România: o țară pe care „unii” încearcă să o deturneze