Salarizarea unitară benefică inclusiv debutanților

0

Un medic rezident ar urma să aibă un salariu de peste 5.000 de lei în 2018, în timp ce salariul unui medic primar gradul V la ATI ar urma să ajungă la 16.672 de lei, conform proiectului legii salarizării unitare prezentat de liderul PSD Liviu Dragnea. Salariul unui profesor universitar ar urma să fie peste cinci ani de 13.000 de lei, iar al unui învăţător va fi 5.465 de lei. Un bibliotecar cu vechime maximă şi cu studii superioare ar urma să încaseze lunar în 2022 6.643 de lei.

Principiile legii salarizării unitare sunt ca salariul şefului să fie mai mare decât cel al subalternului, salariul pentru cei cu studii superioare să fie mai mare decât al celor cu studii medii, iar salariul pentru demnităţi publice să fie mai mare decât cel pentru funcţii de conducere.

Salariul unui medic rezident va fi 2.621 de lei în 2017, urmând ca în 2018 să ajungă la 5.700 de lei, în timp ce în cazul unui medic primar gradul V la ATI, va creşte de la 5.987 de lei în 2017 la 16.672 de lei în 2018.În cazul unui asistent debutant salriul va creşte de la 1.420 de lei în 2016 la 1.704  lei în 2017 şi la 3.950 de lei în 2018.

În cazul unui profesor debutant, creşterea este de la 1.962 de lei în 2017, la 3.520 în 2020 şi la 4.098 în 2022.

Pentru un profesor universitar cu vechime şi gradaţie maxime, salariul pleacă de la 6.050 în 2017 la 13.600 în 2022, în timp ce pentru un învăţător cu grad maxim, nivelul de salarizare porneşte de la 2.800 de lei în 2017, pentru a ajunge la 5.465 de lei în 2022.

În armată şi în instituţiile de ordine publică, un soldat va porni în 2017 cu un salariu de 754 de lei, pentru ca în 2022, această sumă să ajungă la 2.500 de lei, pentru un general, salariul porneşte de 5.228 de lei în 2017 la 8.874 de lei cinci an mai târziu.

În ceea ce priveşte salariul unui chestor general de poliţie, acesta porneşte de la 7.517 lei în 2017 la 8.874 de lei în 2022.

În diplomaţie se preconizează ca un ataşat consular să pornească de la 4.095 de lei în 2017, pentur a ajunge la 6.721 de lei în 2022. Un ambasador cu vechime maximă ar urmă să primească un salariu de 11.000 de lei în 2022.

În justiţie, salariul unui procuror va porni de la 12.509 lei în 2017 pentru a ajunge la 13.600 în 2022.

Un actor ar urma să aibă în 2017 un salariu de 4.688 de lei, iar în 2022, nivelul acestuia să fie de 6.910 lei.

În cazul bibliotecarilor cu vechime maximă şi cu studii superioare, nivelul de salarizare porneşte de la 4.873 de lei în 2017, creşte la 6.367 de lei în 2020 şi la 6.643 de lei în 2022.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, luni, la Antena 3, că proiectul Legii salarizării unice va fi semnat, în calitate de iniaţiatori, de către parlamentarii social-democraţi în cursul zilei de joi, la Sinaia, la ceremonie fiind invitat şi preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.

El a precizat că promovarea proiectului ca iniţiativă parlamentară se face pentru accelerarea procedurii de adoptare. ”Joi vom semna legea ca iniţiativă parlamentară. Primul-ministru şi ministrul Muncii ne-a spus mie şi domnului Tăriceanu că, în opinia lor, cea mai bună variantă să o transformăm în iniţiativă parlamentară pentru a câştiga timp. Un proiect de lege al Guvernului înseamnă 30 de zile de dezbateri, consultări, după care vine la Parlament şi se întâmplă acelaşi lucru. Atunci de ce să nu facem lucrurile împreună? Cel mai bine este ca acele discuţii şi dezbateri să aibă loc în comisiile de specialitate”, a spus Liviu Dragnea.

Sindicaliştii Confederaţiei “Cartel Alfa” susţin că prezentarea Legii salarizării unitare în Parlament ca iniţiativă legislativă a unor parlamentari PSD este o sfidare din partea miniştrilor Muncii şi Dialogului Social la adresa partenerilor sociali şi cer premierului demiterea acestora, pentru incompentenţa cu care au abordat elaborarea proiectului, precum şi deblocarea transmiterii acestuia la sindicate, care nu l-au văzut nici după trei luni de la iniţiere.

Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel Alfa” arată marţi, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Sorin Grindeanu, că după aproape trei luni de la iniţiere, sindicaliştii nu au primit niciun draft al proiectului Legii salarizării unitare, iar consultările s-au făcut numai în câteva sectoare şi doar pe grila acestora, aceste “consultări fiind, în cel mai bun scenariu, o caricatură”.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele