Sebastian Dobrincu a fost unul dintre cei mai iubiţi concurenţi de la Survivor România, însă a suferit o accidentare dureroasă şi a fost nevoit să părăsească competiţia. În urmă cu doar câteva zile el a căzut și s-a lovit la picior, însă concurenții nu se așteptau ca situația să fie una atât de gravă.
Primele declarații ale lui Sebastian Dobrincu după plecarea de la Survivor România
După jocul de recompensă Daniel Pavel i-a anunțat pe concurenții din Republica Dominicană că are o surpriză pentru ei. A spus că Sebi vine din nou printre ei, însă concurenții au avut un șoc când l-au văzut în cârje.
Ajuns din nou pe nisipul din Dominicană, Sebi Dobrincu a vorbit cu lacrimi în ochi despre plecarea sa. Afaceristul a dezvăluit să va fi nevoit să facă o intervenție chirurgicală destul de grea.
„Ca să fiu sincer, mă simt frustrat. Până acum, Survivor mi-a priit, în schimb, toate lucrurile astea se întâmplă cu un motiv, pare că atât a fost. Termin cu zâmbetul pe buze, recunoscător pentru ce am trăit și plec cu multe lecții. Verdictul medical spune că am nevoie de intervenție medicală de urgență și sincer, intervenția asta doare mai puțin decât frustrarea mea. Am venit aici să lupt și să trăiesc la maxim experiența asta”, a spus Sebastian Dobrincu, vizibil afectat.
„Sănătatea este întotdeauna la cel mai înalt nivel de importanță pentru noi, așa că, Sebastian, din punct de vedere medical, tu nu mai poți continua. Pentru tine, Survivor se oprește aici”, a spus și Dan Pavel.
În continuare, Sebastian Dobrincu a tras un semnal de alarmă privind sistemul de sănătate din România.
Citește și: Survivor România, 18 ianuarie. Cine a câștigat jocul de recompensă
„Mă doare sufletul că nu pot să fiu alături de voi și o să vă văd de acasă. Toate zilele astea am fost cu gândul doar la voi și sunt mândru de tot ce o să faceți de acum încolo. Oricum ne vedem în țară sănătoși, sper. Un pas greșit schimbă tot. În zilele petrecute în spital nu am putut să remarc un lucru: până și în Republica Dominicană condițiile din spital sunt mai bune și vreau să trag un semnal de alarmă pentru cei care pot să contribuie pentru fundația Metropolis și să doneze pentru ‘Spitale Publice din Bani Privați`”
După plecarea lui Sebi din junglă, concurenții din echipa Faimoșilor au fost extrem de afectați și nu au ezitat să arate asta.
Doc a fost cel mai afectat: O pană din aripa mea. O să zbor mai jos un pic, poate. Dar ca orice pană care cade, voi zbura din nou, poate. Sebi va fi bine, se va opera și ne vom vedea acasă.
Vica: Am pierdut cel mai mișto om, coechipier și noi am avut ce învăța de la el. Are niște chestii la care seamănp cu fiul meu și mereu când mă uitam la Sebi îl vedeam pe David.