Şeful DIICOT acuză presiuni fără precedent în sistemul judiciar: „Mulţi magistraţi vor să se pensioneze”

Informateca

Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat că, în prezent, există o presiune fără precedent în sistemul judiciar, menţionând că sunt foarte mulţi procurori care vor să se pensioneze.

Întrebat dacă din cauza presiuni sunt magistraţi care refuză să instrumenteze anumite dosare, acesta a precizat: „Nu sunt astfel de cazuri, dar sunt foarte mulţi procurori care vor să de pensioneze”.

Precizările au fost făcute în contextul în care sâmbătă, în jur de 200 de magistraţi au protestat, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, fiind nemulţumiţi de modificările aduse codurilor penale şi de forma legilor justiţiei.

Dosarul Rompetrol II, infirmat. Horodniceanu: „Trebuie să fie soluţionat în mod corect şi cu celeritate”

Dosarul Rompetrol II, în care sunt cercetaţi patru foşti miniştri, a fost finalizat, însă rechizitoriul procurorului de caz a fost infirmat de superiorul său ierarhic. Şeful DIICOT a precizat că dosarul trebuie să fie soluţionat în mod corect, cercetările fiind incomplete.

„După infirmare a fost repartizat unui alt procuror, conform procedurii. Dosarul încă trebuie să fie soluţionat în mod corect şi cu celeritate. A fost analizat sub aspect de legalitate şi temeinicie de procurorul superior ierarhic, nu de mine, şi a fost infirmat, eu fiind de acord. Cercetarea era incompletă, am considerat că nu putea genera o condamnare”, a spus Daniel Horodniceanu la Realitatea Tv.

Citeşte şi UE, avertisment dur pe tema legilor justiției: “Trebuie prevenită reinstaurarea dictaturii”

În dosarul Rompetrol sunt cercetaţi patru foşti miniştri, Gheorghe Pogea, Sebastian Vlădescu, Dan Ioan Popescu şi Mihai Tănăsescu. Procurorii DIICOT au demarat cercetările în dosarul „Rompetrol II”, punând sechestre de aproximativ trei miliarde de lei pe acţiunile rafinăriei Petromidia şi pe conturile unor persoane fizice, dosarul fiind disjuns dintr-o cauză trimisă în judecată în anul 2006, investigaţiile vizând intervalul 1998-2003.

Citeste si...  Peste 100 profesori din Dolj rămân la catedră și după vârsta de pensionare în 2017-2018

 

De Vlad Mitu


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *