Consiliul Politic Naţional al PSD a decis să nu se mai dezbată moţiunea de cenzură în Parlament înainte de o decizie a Curţii Constituţionale, a anunţat liderul deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis.
Sigur, PSD nu a reușit să strângă o majoritate pentru a ”trece” Moțiunea sau noul lider, Marcel Ciolacu, a fost suficient de deștept să nu-și asume o majoritate și o guvernare într-un moment greu pentru România, pentru Europa și pentru întreaga lume.
Dacă nu a vrut să guverneze în orice condiții, așa cum au declarat și au făcut leniniștii criminali și apoi comuniștii, atunci Ciolacu dovedește că s-a rupt ideologic de personaje nefaste precum Iliescu, Năstase, Hrebenciuc etc.
Dar pentru a ”drege busuiocul”, Cilacu și colegii lui aveau nevoie de o marionetă care poate să spună orice, fără rușine, fără prejudecăți. L-au găsit pe Simonis: „Legat de moţiunea de cenzură, decizia Consiliului Politic Naţional a fost aceea de a nu mai dezbate această moţiune înainte de o decizie a Curţii Constituţionale pentru că, ştiţi foarte bine, a fost depusă în sesiune extraordinară şi trecerea ei, dezbaterea ei în sesiune ordinară ar putea să aibă elemente de neconstituţionalitate. Prin urmare, nu se mai dezbate în perioada următoare până la o decizie a Curţii Constituţionale moţiunea de cenzură”, a precizare venită după şedinţa conducerii PSD.
Moțiunea a picat, ce spun Ponta și Turcan
Simonis a spus că, în acest moment, este prea devreme ca PSD să aibă în vedere iniţierea unei alte moţiuni de cenzură.
„Suntem la o zi distanţă de confirmarea majorităţii pe care PNL cu USR, PMP şi UDMR şi cu alte grupuri parlamentare au demonstrat-o în Parlamentul României. Cred că e prea devreme să discutăm în acest moment de o altă moţiune de cenzură”, a adăugat Simonis.
Liderul deputaţilor PSD a menţionat că în şedinţă nu s-a discutat foarte mult despre moţiunea de cenzură.
„Nu s-a discutat foarte mult. Este un mecanism care pune la încercare fiecare partid de opoziţie de fiecare dată. Discutam la o emisiune televizată cu doamna Turcan care întreba cumva cine plăteşte pentru eşecul acestei moţiuni de cenzură. Şi eu am spus doamnei Turcan că dânsa, în calitate de lider de grup, a avut 10 moţiuni de cenzură depuse şi respinse, nu fără cvorum, respinse la vot. Cine a plătit? A ajuns vicepremier doamna Turcan. Deci, până la urmă, este un instrument al opoziţiei, care încearcă să demită un guvern, se creează o majoritate sau nu şi mergem mai departe. Nu trebuie să creăm o tragedie în urma aceste chestiuni. Tragedie e pentru România, dacă doriţi, şi pentru cei care ar fi aşteptat ca aceste decizii să fie luate: de majorare de pensii, de alocaţii şi multe alte decizii, locuri de muncă. Toate aceste lucruri erau importante să le facă un guvern capabil şi eficient”, a explicat Simonis.
El a adăugat că USR, PMP, UDMR şi alte partide au susţinut şi susţin Guvernul Orban şi fiecare decizie de amânare a majorării de alocaţii, de pensii.
„Cred, în continuare, că cei care clamează un haos în România pe baza faptului că ar fi trecut această moţiune de cenzură mint cu nonşalanţă debordantă, pentru că ar fi depins de noi, de partidele parlamentare, de preşedintele Iohannis ca aseară, după demiterea Guvernului, să ne întâlnim să decidem cine va fi premier pentru câteva luni şi să îl şi votăm în Parlament într-un timp record. Ca şi concluzie – trebuie să facem cunoscut faptul că USR, PMP, UDMR şi alte partide au susţinut şi susţin Guvernul Orban şi fiecare decizie de amânare de majorare de alocaţii, de majorare de pensii şi toată lipsa de locuri de muncă, deficit etc”, a mai spus acesta.
Luni, şedinţa Parlamentului în care trebuia dezbătută şi votată moţiunea de cenzură nu a putut să aibă loc din lipsa cvorumului. În urma apelului nominal, doar 226 de parlamentari au fost la şedinţă, fiind necesară prezenţa a 233 de deputaţi şi senatori.
Citește pe Casoteca.ro care este cel mai bun purificator de aer