Ska Keller, grupul verzilor, după întâlnirea cu premierul Dăncilă: “A spus că se bănuiește că protestatarii au fost trimiși din afară și că erau drogați”

0

”A spus că se bănuiește că protestatarii au fost trimiși din afară și că erau drogați. Potrivit premierului, doamna Kovesi a fost demisă de președinte. Nu împărtășim această viziune””, a declarat pentru G4Media.ro Ska Keller, co-președinta grupului verzilor din Parlamentul European după ce marți s-a întâlnit cu premierul Viorica Dăncilă în Parlamentul European. Grupul verzilor este cel care care a inițiat dezbaterea pe tema situației statului de drept din România. Keller a mai spus că verzii au exprimat îngrijorări în ce privește reforma din justiție și în legătură cu violențele poliției împotriva protestatarilor pașnici.

Rep: Ați primit răspunsuri credibile și explicații în ce privește îngrijorările exprimate de grupul verzilor în ce privește starea democrației și a statului de drept din România?

Ska Keller: Am avut o întâlnire prietenoasă cu premierul. A explicat poziția guvernului în ce privește reforma sistemului judiciar și protestele din 10 august. Poziția Guvernului este că totul se desfășoară bine și fără probleme. A spus că se bănuiește că protestatarii au fost trimiși din afară și că erau drogați. Potrivit premierului, doamna Kovesi a fost demisă de președinte. Nu împărtășim această viziune. Ne-am exprimat îngrijorările în ce privește reforma sistemului judiciar, care ar putea încetini lupta anti-corupție dar și în legătură cu violențele poliției împotriva protestatarilor pașnici. Din punctul nostru de vedere, evoluțiile din România sunt periculoase deoarece ar putea face foarte dificilă sancționarea actelor de corupție. Totuși, corupția subminează bazele unei societăți și încrederea în instituții. Acesta este motivul pentru care am adus această problemă în Parlamentul European. Cetățenii români sunt cetățeni europeni și merită aceleași drepturi și o bună guvernare.

Rep: Ce i-ați transmis premierului în legătură cu justiția din România, cu protestele din 10 august și cu referendumul pe tema familiei, dacă ați discutat aceste teme.

Ska Keller: I-am spus că mizăm pe o investigație independentă și că protestatarii trebuie ascultați. Am exprimat îngrijorări cu privire la referendumul pe tema familiei, deoarece are potențial de a diviza societatea și de a introduce discriminare. Premierul nu a comentat pe tema referendumului.

Rep: Care a fost atitudinea premierului Dăncilă?

Ska Keller: Premierul a insistat că totul merge bine în România.

Redăm mai jos și versiunea oficială a Guvernului după întâlnirea cu grupul verzilor

”Prim-ministrul României, doamna Viorica Dăncilă, a avut astăzi, 26 septembrie 2018, o întrevedere cu doamna Franziska Maria Keller şi domnul Philippe Lamberts, Co-preşedinţii Grupului Verzilor/Alianţa Europa Liberă din Parlamentul European.

La discuţii a participat, de asemenea, ministrul fondurilor europene, doamna Rovana Plumb.

Convorbirile s-au purtat pe cele două coordonate evidenţiate deja în cadrul întrevederilor avute ieri cu lideri ai grupurilor politice din Parlamentul European: situaţia internă a României şi agenda europeană.

Premierul Viorica Dăncilă a prezentat, pe scurt, situaţia politică din România, în perspectiva dezbaterii care va avea loc în Parlamentul European la începutul lunii octombrie. De asemenea, a prezentat programul de reforme iniţiate de Guvernul României, arătând că acesta este rezultatul unui proces extins de consultare transparentă şi de cooperare interinstituţională, în plan intern, precum şi cel al unei colaborări cu partenerii europeni. De altfel, prim-ministrul Viorica Dăncilă a reafirmat întreaga sa disponibilitate pentru continuarea dialogului deschis cu instituţiile europene.

Discuţiile au continuat cu o prezentare a stadiului pregătirilor în vederea preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în ianuarie 2019, de către România.”

Citește și VIDEO Încă un film mut cu Dăncilă: S-a întâlnit cu liderul ALDE din Parlamentul European și i-a spus că reformele Guvernului sunt în interesul românilor

De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele