SRI îl contrazice pe Manda:”În perioada 2004-2016 au fost solicitate în jur de 29.000 de mandate de interceptare”

0

Serviciul Român de Informaţii a transmis joi că în perioada 2004 – 2016 au fost solicitate 28.784 mandate de securitate naţională, dintre care puţin peste 9.200 au fost mandate iniţiale, iar numărul de persoane ale căror drepturi şi libertăţi au fost restrânse în baza autorizaţiei a fost de 20.907. Replica SRI vine după ce președintele comisiei de control SRI, senatorul PSD Claudiu Manda, a susținut că, perioada 2005-2016, au fost emise 300.000 de mandate, ceea ce ar însemna că peste 6 milioane de români ar fi fost interceptați.

SRI mai precizează că datele au fost transmise comisiei speciale în noiembrie 2017, potrivit news.ro.

”În perioada 11.12.2004 (dată la care a intrat în viguare Legea 535/2004 ) şi 16.02.2016 (până la decizia CCR) numărul total de mandate de securitate naţională (iniţiale, prelungiri şi completări) solicitate de Serviciul Român de Informaţii a fost de 28.784, din care 9.292 iniţiale. Numărul de persoane a căror drepturi şi libertăţi au fost restrânse, în condiţiile legii, în baza autorizaţiei eliberate de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost de 20.907”, a transmis SRI.

Potrivit sursei citate, pentru un număr de 17.182 persoane aceste măsuri au fost prelungite câte 3 luni, în condiţiile legii. De asemenea, SRI a solicitat pentru 16.175 de persoane, dintre cele 20.907 vizate de mandatele iniţiale, completări ale măsurilor tehnice dispuse iniţial de instanţa de judecată.

”Precizăm că aceste date au fost puse la dispoziţia Comisiei de Control a SRI, la solicitarea acesteia din noiembrie anul trecut”, se mai arată în comunicatul SRI.

Citește și Reprezentatul României la Curtea de Justiţie a UE a fost înlocuit cu un apropiat al echipei Olguţa – Claudiu Manda

Preşedintele Comisiei de control parlamentar al activităţii SRI, Claudiu Manda, a anunţat, joi, că numărul de mandate de interceptare pe siguranţă naţională în perioada 2005-2016 este de peste 300.000, afirmând că, dacă la un mandat se face o medie de 20 de persoane, numărul celor interceptaţi trece de şase milioane, iar cifra ar putea să fie mai mare. Tot Manda spune că ar fi oportună, în cadrul Comisiei de modificare a legilor securităţii naţionale, înfiinţarea Autorităţii Unice de Interceptare, care să intermedieze între operatorii de telefonie mobilă şi cei care pun în aplicare mandatele de supraveghere. Senatorul a explicat că a fost sesizat cu privire la faptul că în 2012 a fost interceptat aproape tot Guvernul, iar din rândul parlamentarilor, peste 100 dintre “cei mai importanţi şi vocali”.

 

De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele