Flacăra eternă de la Monumentul eroilor Revoluţiei, aflat în Cimitirul Eroilor din Timişoara, a fost oprită deoarece Primăria Timişoara nu a achitat factura la gaz. Situaţia a fost semnalată de un timişorean pe o pagină de socializate, iar marţi, primarul Nicolae Robu s-a arătat indignat de această situaţie şi a anunţat că flacăra a fost reaprinsă, după ce a fost achitată factura la societatea de gaz.
Timişoreanul Corneliu Vaida a semnalat pe Facebook ca luni flacăra eternă de la Monumental eroilor Revoluţiei de la Timişoara a fost oprită.”Nu mai am aer!!! Se întâmplă în Timişoara anului 2019, la 30 de ani de la Revoluţia din ’89! Flacără eternă a monumentului Eroilor Martiri din 1989 din Cimitirul Eroilor nu mai arde, din cauză că Primăria Timişoara nu a plătit factura de gaz!!!”, a scris Corneliu Vaida pe Facebook, adăugând două poze cu flacăra stinsă.
Primarul Nicolae Robu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că este ”indignat la maximum” privind această situaţie.”Este inadmisibil şi sunt indignat la maximum. Vă închipuiţi trăirea mea, când am aflat. Am insistat până târziu, aseară, când am aflat. Am spus că vreau să se dea drumul la gaz, să se dea drumul la flacără. Noi suntem în conflict cu administratorii. Era o sumă de nimica de platit, 5-6.000 de lei. Era o sumă mică. Îi plăteam instantaneu. Au fost plătiţi ieri dimineaţă, numai că nu s-a putut da drumul la gaz până azi de dimineaţă. Au fost plătiţi fără ca eu să mai fiu informat de acest scandal. Ştiam de vineri că trebuie să plătim ceva bani. Astăzi mi s-a explicat că nu s-a putut da drumul la gaz până azi pentru că s-a constatat că nu s-a făcut revizie de vreo doi ani la instalaţia de gaz şi trebuia să se facă acum, trebuia plătită acum o sumă de vreo 260 de lei. Evident că s-a plătit imediat şi s-a dat drumul la gaz. Dar este absolut condamnabil că s-a întâmplat aşa ceva. Trebuie să văd cum stau lucrurile. Nu ştiu, în privinţa acelei sume, cât e de veche restanţă, de ce nu s-a plătit, cât s-a facturat. Mă voi lămuri. Dacă administratorul a acţionat astfel încât să ne creeze o problemă de imagine, e una. Dacă şi-au făcut datoria şi aparatul primăriei este de vină, atunci e alta. Trebuie să mă lămuresc. În rest nu ştiu”, a declarat primarul Nicolae Robu.
sursa foto: https://www.opiniatimisoarei.ro