Eurostat şi INS au raportat pentru România o creştere de PIB record pentru Europa: 5,8% la semestrul I, faţă de aceeaşi perioadă din 2016. Toate ţările par că se uită cu invidie la noi. Avem o strategie şi tactici secrete care, iată, ne-au făcut „campionii Europei“. La nivel macro, multe lucruri par să meargă foarte bine, iar populaţia pare să simtă acest lucru. Salariile în sectorul public au crescut semnificativ, posturile „îngheţate” s-au deblocat, unele pensii şi ajutoare sociale au crescut şi ele, deci se câştigă în general mai mulţi bani decât în anii trecuţi. Trăim mai bine. Dar chiar trăim mai bine?
Dintr-o prudenţă specifică perioadei post-criză, inevitabil avem anumite întrebări din spatele indicatorilor macro, legate de starea de fapt actuală şi de perspective, ale căror răspunsuri încercăm să le înţelegem şi să le punem cap la cap.
1. De unde provin aceşti bani suplimentari şi ce se întâmplă cu ei odată ce au fost distribuiţi? Banii suplimentari provin, din păcate, din partea de investiţii a bugetului, acea parte care ar trebui să asigure stabilitatea şi prosperitatea României pe termen mediu şi lung. În loc să se investească în sănătate, educaţie, cercetare (ingredientele de bază ale viitorului) sau în mari proiecte de infrastructură, de exemplu, care ar fi creat multe locuri de muncă şi implicit taxe întoarse la buget, a fost preferată o altă tactică: ţinerea investiţiilor la niveluri minime, dar aruncarea pe piaţă de bani pentru anumite segmente de populaţie. Care populaţie, s-a şi grăbit să îi cheltuiască, crescând astfel consumul. Plasmele şi frigiderele cumpărate în anii 2006-2008 s-au cam învechit, trebuie schimbate. Nu mai vorbim de telefonul mobil, care s-a cam uzat fizic şi moral. Şi parcă ar fi mai frumoasă o vacanţă în Spania sau Portugalia, nu doar în Bulgaria. Mulţi bugetari au cheltuit mare parte din ce au câştigat suplimentar, uitând că nimic nu e garantat şi că la un moment dat banii aceştia se termină. Statul se tot împrumută să facă faţă acestor cheltuieli uriaşe, iar atunci când Statul se va împrumută prea scump, sau nu se va mai putea împrumuta, acesta are două alternative, la fel ca în 2010: să scadă tuturor bugetarilor salariile şi pensiile sau să mai dea afară din angajaţi, astfel încât să se reducă nivelul total al cheltuielilor. Asta că să nu urmăm parcursul nefericit al Greciei…
2. Care este principalul contributor la această creştere economică spectaculoasă? Creşterea de PIB este în mare parte datorată creşterii consumului. Dar nu consumul ca atare este problema principală, ci faptul că se consumă în special pe bază de importuri, nu pe baza producţiei interne, încă insuficient dezvoltate şi incapabile să absoarbă o variaţie pozitivă a cererii. Iese din ţară prea multă valută pentru a plăti aceste importuri, în raport cu valuta intrată din exporturi. Ca atare, valuta rămasă devine mai scumpă, deci leul se devalorizează, iar ratele la bancă cresc.
3. De ce este important să producem şi de ce nu producem suficient? Motivele sunt foarte multe, de la faptul că Statul nu încurajează substanţial producătorii locali şi nu susţine creditarea acestora, până la (mai nou) lipsa de forţă de muncă. Suntem într-o postură pe de o parte de invidiat, adică avem multe oportunităţi de creştere a afacerilor, bazate în principal pe comenzi de afară. Încercăm zi de zi să lăsăm în urmă brandul de ţară „low cost” şi să ne poziţionăm ca „value for money” şi acesta este un lucru absolut necesar, care arată maturitate. Zi de zi antreprenorii se chinuie să aducă de afară proiecte şi comenzi pentru produse şi servicii cu valoare adăugată, pe care să ceară mai mulţi bani, însă pe de altă parte nu prea mai găsesc oameni pe care să-i angajeze şi să-i formeze pentru a munci pe acele noi proiecte. Situaţia aceasta nu este una trecătoare, nu este una specifică unor domenii izolate, ci este o probleme gravă care tinde să se generalizeze.
4. Cu ce ne afectează lipsa forţei de muncă, că doar avem o rată a şomajului de invidiat? Într-adevăr, Eurostat ne confirmă că avem o rată a şomajului foarte redusă, sub media UE (4,18% în august, pe un trend de scădere). Însă o rată scăzută a şomajului nu e doar un lucru pozitiv dacă ne uităm că în acelaşi timp sunt foarte multe locuri de muncă neocupate în economie, în toate domeniile. Asta se datorează insuficienţei forţei de muncă, care este o realitate cu mult mai gravă decât o rată a şomajului mare. Înseamnă că pierdem multe oportunităţi de a produce, de a exporta, de a colecta taxe, din care să facem noi investiţii.
Citește și: Bogdan Roșu, Next Capital: „statul trebuie să creeze pârghiile economice prin care piețele să se poată manifesta liber”
Următoarea criză economică majoră, către care se pare că ne îndreptăm, va fi una mult mai gravă decât cea din 2008-2009. Sunt elemente de similitudine cu anii de pre-criză date de politicile economice, fiscale şi sociale prociclice, inoportun şi neinspirat aplicate şi acum, în baza cărora, investiţiile suferă în detrimentul cheltuielilor salariale şi sociale covârşitoare. Sunt însă şi multe diferenţe majore, care ne pun într-o poziţie mult mai dificilă decât atunci, cea mai evidentă fiind că în acest moment economia României nu mai dispune de forţa de muncă din 2008 care să reconstruiască acele companii şi sectoare afectate de criză. Realitatea de necontestat este că suntem mult mai puţini cei care muncim şi plătim taxe (probabil că ~ 4,8 milioane de salariaţi, conform INS), foarte mulţi români fiind deja plecaţi din ţară.
Criza forţei de muncă creează deja fondul cel mai periculos pe care se va dezvolta următoarea criză economică majoră. Oricum, România nu are o economie suficient de puternică şi poate fi afectată de multe evoluţii negative externe mai de substanţă. Nivelul redus de exporturi este dublat de o mare dependenţă de exporturile către ţările europene. |n ultimii 27 de ani, niciun guvern nu a reuşit să faciliteze exportatorilor români accesul pe pieţele din America Centrală şi de Sud, pe pieţele din Asia şi Africa, astfel încât să avem o bună dispersie a riscului. Dacă anumite ţări europene dezvoltate îşi contractă importurile din România, noi vom suferi. Ele vor rezista, întrucât se pot baza pe producţia proprie, protejând astfel locurile de muncă şi taxele de colectat. România este deci vulnerabilă şi nu se poate replia la fel ca ţările dezvoltate, întrucât noi nu avem acele capacităţi de producţie (mijloace de producţie, resurse şi oameni) capabile să acopere măcar cererea internă, ci suntem dependenţi de importuri.
Criza forţei de muncă este o criză internă, „producţie proprie”. Nu vine de afară, nu ne-a prins valul şi pe noi, ci ne-am făcut-o singuri şi încă nu o recunoaştem. Ea este de fapt o criză profundă, de fundal, care este deja aici, dar despre care se vorbeşte doar sporadic şi pentru care Statul face prea puţin. Aceasta nu va putea fi temperată peste noapte atât din cauză că nu putem atrage înapoi românii plecaţi la muncă în străinătate în ultimii ani, dar şi pentru că încă nu înţelegem cât de necesar este să atragem forţă de muncă din alte ţări (chiar din afara Europei) şi să o acomodăm cât mai repede şi bine. Sunt sectoare întregi în pragul blocajului din cauza lipsei forţei de muncă şi a creşterii continue a costurilor. Problema nu mai este că nu găseşti oameni deja calificaţi pentru acele posturi libere, întrucât cei mai mulţi angajatori sunt dispuşi să îi formeze pe cheltuiala lor, problema este că nu găseşti suficienţi oameni dispuşi să înveţe şi să muncească. |ncă ni se pare ”exotic“ să aducem muncitori constructori din Vietnam, lucrători în servicii din Nepal, sau programatori din India. Aceasta este nouă realitate pe care nu o mai putem nega şi evita.
Ce este de făcut? Din păcate antreprenorii români acţionează singuri şi încearcă fiecare să-şi găsească soluţii. Statul însă poate contribui la oprirea declinului populaţiei dacă reacţionează rapid în cel puţin două direcţii: stimulează fiscal producătorii interni, astfel încât să poată deveni cât mai competitivi la export şi respectiv facilitează intrarea de forţă de muncă proaspătă de afară. Nu avem suficienţi ingineri, doctori; trebuie să putem aduce de afară. Nu suntem suficient de competitivi la export, singura soluţie prin care putem resimţi mult mai puţin efectele unei crize majore; atunci, trebuie create facilităţile pentru ca antreprenorii să poată investi mai mult în (re)tehnologizare şi trebuie motivată populaţia aptă de muncă să devină ocupată, să se recalifice şi să contribuie la societate.
Sigur că nu e plăcut şi uşor să vorbim de o nouă criză, dar e necesar să acţionăm acum, întrucât sunt semne clare că aceasta se va adânci.
Bogdan Roșu, director executiv Next Capital și
președinte al Asociației Române de Factoring (ARF)
