Surse: Secția Specială (SIIJ) vrea să-l scape de pușcărie pe fugarul Popoviciu

1

Fostul judecător Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a fost pus sub acuzare de procuroarea Adina Florea de la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ) pentru abuz în serviciu şi represiune nedreaptă în legătură cu condamnarea omului de afaceri Puiu Popoviciu în dosarul Băneasa, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.

 

Fostul magistrat, acum pensionat, este cel care l-a condamnat pe Popoviciu la 9 ani de detenţie cu executare în dosarul privind înstrăinarea frauduloasă a terenului de 220 de hectare din Băneasa, care au aparţinut Universităţii de Agronomie şi pe care se află acum Mall Băneasa, Ikea şi ambasada SUA. Ulterior, Înalta Curte a confirmat decizia lui Tudoran, însă i-a scăzut pedeapsa lui Popoviciu la 7 ani de închisoare.

Vezi și Adamescu și Popoviciu ar putea fi extrădați de Marea Britanie în România, în acest an

Veste tristă pentru justiție: Securistul comunist Puiu Popoviciu scapă de confiscarea celor 224 de hectare din Băneasa

Judecătorul Todoran a judecat şi latura civilă a procesului şi a decis confiscarea celor 220 de hectare obţinute de Popoviciu. Ulterior, Înalta Curte a casat decizia de confiscare şi a trimis dosarul privind latura civilă la rejudecare, la CAB.

Acum, procuroarea Adina Florea de la Secţia Specială îl acuză pe fostul magistrat Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran că ar fi judecat tot el şi latura civilă a procesului lui Popoviciu şi că ar fi motivat sentinţa după ce a ieşit la pensie şi se afla într-un sanatoriu.

Punerea sub acuzare a fostului magistrat Tudoran vine în contextul în care, în martie 2021, la Londra, încep audierile în apelul privind extrădarea lui Puiu Popoviciu în România şi în condiţiile în care instanţa britanică solicită informaţii Ministerului român al Justiţiei privind condamnarea din România a omului de afaceri, au explicat surse judiciare pentru G4Media.ro.

În vara lui 2019, o instanţă de la Londra a decis extrădarea lui Popoviciu în România, însă omul de afaceri a formulat apel la Înalta Curte a Regatului Unit. Potrivit fostului ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, audierile în apelul lui Popoviciu vor începe pe 15 martie 2021.

Potrivit aceloraşi surse judiciare, fostul judecător Corneliu Tudoran ar mai fi vizat de un alt dosar SIIJ legat de un apartament pe care şi-l-ar fi cumpărat în Sinaia şi l-ar fi pus apoi pe numele fiului său.

Vezi și Lobbyiștii anti-justiție: Legăturile dintre Rudolph Giuliani, Cătălin Dancu, Alexander Adamescu, Puiu Popoviciu și Louis Freeh

Vezi cine este Popoviciu: Update: Puiu Popoviciu a primit azi ”definitiva”. Ofițer al securității ceaușiste, om de afaceri influent și ginere al lui Ion Dincă

1 comentariu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele