Direcţia Naţională Anticorupţie, în momentul de faţă, nu este supusă niciunei presiuni, iar dezvăluirile despre ce se întâmplă în ultima perioadă în cadrul acestei instituţii „pun serios sub semnul întrebării” funcţionarea corectă în respectul drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a declarat joi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
Toate astea în condițiile în care fostul PNL-ist aripa tânără este invinuit într-un dosar de corupție din care statul român a pierdut zeci de miloane de euro. Un nou termen în acest dosar se apropie, iar de această dată este foarte posibil să fie anunțată și o sentință.
”Am văzut câteva extrase în presă din discursul pe care l-a ţinut doamna Kovesi. Am impresia că dânsa nu vede bârna din ochiul ei, a instituţiei, dar caută să găsească defectele în ochii altora. Cred că instituţia, în momentul de faţă, nu este supusă niciunei presiuni. Este, aş spune, interesul public firesc pe care toţi cetăţenii îl au cu privire la o funcţionare corectă a Justiţiei, a ceea ce se întâmplă în ultima perioadă; dezvăluirile ce se întâmplă în ultima perioadă în cadrul instituţiei denumită DNA pun serios sub semnul întrebării funcţionarea corectă în respectul legii şi în respectul drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, adică a drepturilor fundamentale, care sunt grav încălcate. Sigur că aici CSM şi Inspecţia Judiciară au un rol determinant pentru a restabili încrederea românilor în Justiţie”, a precizat Tăriceanu, după sesiunea plenară a Adunării Parlamentare a Mediteranei, care se desfăşoară la Palatul Parlamentului.
Cât priveşte o discuţie în coaliţie pe acest subiect cu premierul sau cu Ministerul Justiţiei, Tăriceanu a spus că această problemă ţine de MJ şi de CSM.
„Parlamentul ca instituţie priveşte cu foarte mare atenţie problemele care sunt legate de respectarea drepturilor fundamentale ale individului, dar problema gestionării Justiţiei nu este o problemă a Coaliţiei, este o problemă care ţine de ministrul Justiţiei şi de CSM”.
Citește și Călin Popescu Tăriceanu și Dan Andronic surprinși la un prânz de taină, la un restaurant din zona Cotroceni, deși sunt invinuiți în același dosar de corupție.