Tensiuni între ALDE și PSD: “Amenințările voalate ale lui Dragnea și reacția lui Tăriceanu cu miza de miliarde de lei”

0

Liviu Dragnea a avut în ultima săptămână câteva gesturi politice extrem de ostile la adresa ALDE, iar partidul lui Călin Popescu Tăriceanu a început să riposteze. Iritat de refuzul lui Tudorel Toader (susținut de Tăriceanu) de a promova OUG pentru amnistie, Dragnea a avertizat luni că atât postul de ministru al Justiției, cât și cel de președinte al Senatului, aparțin de fapt PSD. A fost un mod de a-i aminti liderului ALDE că este al doilea om în stat prin bunăvoința PSD și că asta s-ar s-ar putea schimba în orice moment.

Mai mult, șeful PSD a făcut vineri un gest de forță față de ALDE, anunțând în ședința Comitetului Executiv al partidului că o va înlocui pe Andreea Lambru, șefa Secretariatului General al Guvernului (apropiată de ALDE) cu Toni Greblă, fost judecător la CCR propus de PSD. Motivul este același: opoziția SGG față de unele modificări legislative în justiție. Practic, Dragnea l-a pus pe Tăriceanu în fața faptului împlinit și a trecut postul – cheie de seecretar general al Guvernului de la ALDE la PSD.

Surse din ALDE au declarat pentru G4Media.ro că Tăriceanu a fost extrem de iritat de avertismentele lui Dragnea. De altfel, relația celor doi e una rece încă de la începutul anului. Tăriceanu știe că nu poate intra în alegerile prezidențiale ca partener al lui Dragnea, pentru că această poziționare l-ar face să piardă orice speranță pentru voturi din partea electoratului reformist. Pe de altă parte, Tăriceanu are în comun cu Dragnea agenda anti-justiție, fără a fi însă apăsat de urgența unui proces, ca în cazul liderului PSD.

Prima reacție a ALDE a venit marți, când ministrul Energiei, Anton Anton, a respins printr-un document oficial tentativa parlamentarilor PSD de a trece sub control politic total marile companii de stat. Ministerul Energiei, condus de Anton Anton (ALDE) a respins print-un document oficial inițiativa PSD de a elimina guvernanța corporatistă de la cele mai mari companii de stat. Documentul, făcut public de deputatul USR Cristina Prună (vezi foto jos), arată că Ministerul Economiei a și început procedura de selecție a conducerii pentru șapte dintre marile companii la care e acționar majoritar, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz.

Miza guvernanței corporatiste la companiile de stat este una majoră: practic, e vorba despre încercarea PSD de a preluare controlul la companii care au cifre de afaceri însumate de miliarde de lei.

De altfel, din cauza alianței cu Dragnea, Tăriceanu a început să aibă parte de contestări puternice în cadrul familiei europene din care face parte ALDE. Marți, în cadrul discuției de la Bruxelles, europarlamentarul olandez Matthijs van Miltenburg, membru al ALDE european – familia politică din care face parte formațiunea condusă de Tăriceanu -, a relatat pe Twitter ”L-am întrebat ce măsuri intenționează să ia pentru a lupta împotriva corupției, a furtului și pentru dezvoltarea României”. La o oră distanță, europarlamentarul olandez a revenit: ”Niciun răspuns concret din partea dlui Tăriceanu. Doar perdele de fum”.

Citește și Federaţia barourilor europene, mesaj pentru PSD-ALDE:Încetaţi imediat măsurile anti-anticorupţie!

De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele