Trump anunţă că preşedintele Chinei ar putea veni în vizită în SUA

Alexandru Ionescu

Preşedintele american Donald Trump a sugerat luni că omologul său chinez Xi Jinping ar putea vizita Statele Unite „într-un viitor nu foarte îndepărtat” pentru discuţii în contextul escaladării tensiunilor economice dintre cele două puteri, relatează Reuters.

„Va veni”, a spus Trump, „într-un viitor nu prea îndepărtat”. Şeful Casei Albe a făcut comentariile ca o paranteză în timpul unei reuniuni a consiliului de administraţie al Centrului de artă John F. Kennedy din Washington.

Casa Albă nu a răspuns la o solicitare de comentarii suplimentare. De asemenea, Ambasada Chinei la Washington nu a răspuns la o solicitare de comentarii, precizează Reuters.

Trump a impus taxe de 20% asupra tuturor importurilor din China de la preluarea mandatului în ianuarie, reproşând Beijingului că nu a oprit fluxul de substanţe chimice utilizate pentru fabricarea ilegală a fentanilului, una dintre principalele cauze ale deceselor cauzate de supradozele de droguri din SUA.

- Publicitate -

Trump şi-a exprimat optimismul în ultimele săptămâni cu privire la faptul că are o relaţie bună cu Xi, dar au existat puţine semne de progres cu privire la o serie de probleme care divizează cele două ţări, de la tarife la Taiwan.

China se opune tarifelor şi afirmă că a luat măsuri serioase în domeniul combaterii narcoticelor.

Beijingul a impus un set limitat de măsuri comerciale de retorsiune.

Preşedintele SUA a declarat că tarifele sunt necesare pentru a reechilibra relaţiile comerciale inegale cu ţările străine şi pentru a creşte veniturile pentru guvern. El a respins în mare măsură temerile investitorilor că taxele ar putea încetini creşterea economică şi ar putea creşte inflaţia.

Xi Jinping a vizitat ultima dată SUA în 2023, când summitul Organizaţiei pentru Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) a fost organizat la San Francisco.

- Publicitate -

Trump şi Xi au vorbit la telefon cu câteva zile înainte de învestirea lui Trump la 20 ianuarie, discutând probleme precum interdicţia TikTok, pe care Trump a oprit-o în cele din urmă, politica comercială şi fentanilul, care a fost un punct de dispută între Trump şi Xi.

Etichete:
Distribuie articol:
Informateca