Turcia ar putea transporta arme în Libia. Franța știe mai multe

0

Recentele incidente navale care au opus Franţa şi Turcia în Mediterana, obiect al unei anchete a Alianţei Nord-Atlantice, constituie “una dintre cele mai frumoase demonstraţii” a faptului că NATO este “în moarte cerebrală”, potrivit AFP.

 

“Vă trimit la declaraţiile mele de la sfârşitul anului trecut cu privire la moartea cerebrală a NATO”, a afirmat Macron la finalul unei întrevederi cu omologul său tunisian Kais Saied la Palatul Elysee. “Consider că este una dintre cele mai frumoase demonstraţii posibile”, a adăugat el, apreciind situaţia drept “intolerabilă”.

Europenii au obţinut joi deschiderea unei anchete de către NATO asupra “agresivităţii” Turciei. Ankara este acuzată că se opune controlului de către navele Alianţei Nord-Atlantice a vaselor suspectate că încalcă embargoul ONU asupra armelor în Libia.

Două incidente în cursul tentativelor de control asupra unui cargo suspect în Mediterana în 10 iunie se află la originea demersului. Incidentul cel mai serios s-a produs cu o navă franceză angajată într-o misiune a NATO. Nave turceşti ar fi ameninţat că deschid focul, potrivit Parisului.

Erdogan amenință NATO

“Atâta vreme cât vom continua, membri ai NATO, europeni, părţi interesate în acest subiect, să fim slabi în demersurile noastre sau lipsiţi de claritate, vom lăsa puterile necooperante să-şi facă jocul”, a apreciat Macron. “Nu vreau ca în şase luni, un an, doi ani, să constatăm că Libia este în situaţia Siriei de astăzi”, a adăugat şeful statului francez.

Florence Parly, ministrul francez al apărării, a relatat incidentele la o reuniune a miniştrilor apărării din cadrul NATO săptămâna trecută. Opt ţări europene i-au susţinut cererea.

Secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, a evocat un simplu “dezacord între aliaţi”, anunţând ulterior deschiderea unei anchete pentru “a clarifica tot ceea ce s-a petrecut”.

NATO se confruntă de fapt cu o criză provocată de foarte puternice disensiuni între membrii săi, notează AFP. La sfârşitul anului 2019, Emmanuel Macron apreciase că NATO se află în “moarte cerebrală” după ofensiva lansată de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în nord-estul Siriei, fără nicio concertare cu aliaţii, dar cu asentimentul preşedintelui american Donald Trump.

Colectiv! Un secret bine păstrat: România nu mai are bancă de piele, la trei ani de la tragedie

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele