Turiști ”barbari” în Delta Dunării

0

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a anunţat, luni, că va face plângere penală în cazul ambarcaţiunii care a intrat într-un stol de pelicani, după ce reprezentantul societăţii care deţine şalupa nu s-a prezentat la sediul ARBDD pentru verificarea documentelor de funcţionare şi clarificare a situaţiei.

 

ARBDD a transmis luni, printr-un comunicat de presă, că au fost identificaţi atât cel care conducea ambarcaţiunea care a intrat într-un stol de pelicani, cât şi firma care deţine şalupa respectivă.

“A fost identificat atât prestatorul de servicii turistice de care aparţine ambarcaţiunea care a deranjat păsările, cât şi cel care o conducea. Reprezentatul societăţii a fost chemat la sediul instituţiei pentru clarificarea situaţiei şi verificarea documentelor de funcţionare. Deoarece acesta nu s-a prezentat, Comisariatul de control împreună cu Serviciul juridic al ARBDD va întocmi o sesizare către organele abilitate pentru începerea acţiunilor de cercetare penală privitor la încălcarea prevederilor OUG nr. 57/2007, Articol 52, litera c şi d”, se arată în comunicat.

Vezi și Crește turismul în Delta Dunării

Conform legislaţiei, constituie infracţiune şi se pedepsesc cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă toate activităţile din perimetrele ariilor naturale protejate de interes comunitar care pot să genereze poluarea sau deteriorarea habitatelor, precum şi perturbări ale speciilor pentru care au fost desemnate ariile respective, atunci când aceste activităţi au un efect semnificativ, având în vedere obiectivele de protecţie şi conservare a speciilor şi habitatelor. De asemenea, pentru protejarea şi conservarea păsărilor sălbatice, inclusiv a celor migratoare, sunt interzise activităţile din afara ariilor naturale protejate care ar produce poluarea sau deteriorarea habitatelor.

Totodată, mai sunt infracţiuni perturbarea intenţionată în cursul perioadei de reproducere, de creştere, de hibernare şi de migraţie şi deteriorarea şi/sau distrugerea locurilor de reproducere ori de odihnă.

O şalupă a fost fotografiată intrând în forţă într-o colonie de pelicani din Delta Dunării, imaginea fiind apoi distribuită pe Facebook.

Fotograful Marian Strinoiu a postat pe pagina sa de Facebook mai multe fotografii în care se observă cum o şalupă intră într-o colonie de pelicani în Delta Dunării, iar păsările zboară speriate.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele