UEFA permite loturi mai numeroase la turneul final al Euro 2020

0

UEFAa autorizat, marţi, echipele participante la EURO 2020 (11 iunie-11 iulie) să convoace la loturi 26 de jucători, în locul obişnuitei liste cu 23 de nume, pentru a face faţă riscurilor de contaminare cu Covid-19 şi carantinei.

 

În schimb, doar 23 de jucători vor figura pe foaia de meci “pentru fiecare partidă”, precizează instanţa continentală într-un comunicat dat publicităţii, selecţionerii putând ajusta această listă pe parcursul turneului graţie celor trei jucători suplimentari.

Selecţionerii vor avea termen până la 1 iunie pentru a înainta UEFA listele cu cele 26 de nume. Dar între această dată şi primul lor meci, ei vor putea să înlocuiască un jucător în caz de “accidentare sau îmbolnăvire serioasă”, atestate medical.

“Pentru mai multă claritate, jucătorii care au fost testaţi pozitiv la Covid-19 sau cei care au fost plasaţi în izolare în calitate de ‘caz contact’ intră în categoria “îmbolnăvirilor serioase”, a adăugat UEFA.

Totodată, portarii vor putea fi înlocuiţi înainte de fiecare meci “în caz de incapacitate fizică, chiar dacă unul sau doi portari de pe listă sunt încă disponibili”, a mai decis Comitetul Executiv al forului continental.Încă de la începutul lui aprilie, UEFA anunţase că intenţionează să autorizeze echipele naţionale participante la EURO 2020 să înscrie mai mult de 23 de jucători în loturile lor, aşa cum au solicitat mai mulţi selecţioneri, din cauza riscurilor legate de Covid-19.

43% din personalul din învăţământ, vaccinat

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele