Reprezentanţii USR îi solicită ministrului Sănătăţii Alexandru Rafila să susţină în Parlament propunerile de reformă în domeniul malpraxisului medical, dacă tot declară că sprijină o lege a malpraxisului prin care să fie încurajată activitatea medicală şi să fie respectată independenţa medicilor.
USR a depus trei proiecte de lege prin care, pe de o parte, pacienţii să poată primi despăgubiri mai uşor, iar pe de alta, medicii să beneficieze de un grad real de protecţie.
„Sănătatea nu trebuie să aibă culoare politică. Îl invit pe ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ca în calitatea de deputat, dar şi de doctor, să participe la dezbaterile parlamentare asupra celor trei legi de reformă a malpraxisului medical deja înregistrate în Parlament. În loc să fie iniţiate alte proiecte de la zero, este mult mai uşor să construim în Parlament, pe baza cadrului deja propus şi prin consens politic cât mai larg, o nouă reglementare a malpraxisului medical. Respectul faţă de pacienţi şi doctori trebuie să primeze şi pentru Guvern şi parlamentarii puterii”, a declarat deputata USR Oana Murariu, co-iniţiatoare a proiectelor USR privind malpraxisul medical, potrivit comunicatului de presă al partidului.
În februarie 2023, deputaţii USR Oana Murariu, Diana Stoica şi Adrian Wiener au depus un proiect de lege prin care şi daunele morale să fie acoperite, cel puţin în parte, de poliţele de asigurare încheiate de medici în mod obligatoriu, astfel încât aceştia să nu se mai simtă descurajaţi în a practica anumite intervenţii medicale din cauza posibilelor reclamaţii. Proiectul (https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20936) a fost adoptat de Senat în luna mai şi în prezent se află la comisiile Camererei Deputaţilor.
Ryanair va reduce numărul curselor
Un al doilea proiect USR pe tema malpraxisului medical (https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20682), iniţiat de deputata Oana Murariu, vizează desfiinţarea comisiilor de malpraxis de pe lângă Direcţiile de Sănătătate Publică judeţene, comisii care, în cei peste 16 ani de la înfiinţarea lor, şi-au dovedit inutilitatea prin îngreunarea sau chiar blocarea procedurilor, conform sursei citate.