Capitala şi şapte judeţe se vor afla luni şi marţi sub avertizare cod portocaliu de caniculă, în acelaşi interval fiind afectată de un val de căldură cea mai mare parte a ţării.
ANM anunţă un val de căldură în intensificare, caniculă şi disconfort termic accentuat în 21 şi 22 august, fiind emisă o avertizare cod portocaliu pentru judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Constanţa, Ilfov şi pentru municipiul Bucureşti.
”În judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Constanţa, Ilfov şi municipiul Bucureşti valul de căldură şi canicula se vor intensifica. Se vor înregistra temperaturi maxime de 37…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi”, transmit meteorologii.
330.000 kilograme de tutun introduse ilegal în România
În acelaşi interval a fost emisă şi o avertizare cod galben pentru cea mai mare parte a ţării, fiind prognozate val de căldură şi disconfort termic ridicat.