Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat marți că a demarat o investigație pentru a verifica unele informații apărute în spațiul public privind investițiile fondurilor de pensii administrate privat (Pilon II) în acțiunile DIGI Communications. Anunțul vine după mai multe ieșiri publice ale lui Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, în care a criticat scăderea prețurilor acțiunilor DIGI și a cerut socoteală ASF-ului dacă fondurile de pensii aveau voie să cumpere acțiunile unei companii urmărite penal. Amintim că Darius Vâlcov a fost condamnat, în primă instanță, în luna februarie din acest an, la opt ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență.
Cum anunță ASF că a demarat o investigație ca urmare a unor informații apărute în spațiul public, fără să menționeze numele lui Darius Vâlcov, cel care a lansat aceste informații:
„Ca urmare a apariției în spațiul public a unor informații privind investițiile fondurilor de pensii administrate privat (Pilon II) în acțiunile unei companii listate la Bursa de Valori București, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) transmite următoarele precizări:
Având în vedere principiul liberei circulații a capitalului la nivel european, orice emitent dintr-un stat membru al Uniunii Europene (UE) se poate lista în alt stat membru UE, prin procedura de pașaportare (passporting). În astfel de situații, prospectul de emisiune trebuie aprobat de către autoritatea de supraveghere din statul de origine.
În cazul listării la Bursa de Valori București a companiei Digi Communications N.V., prospectul de emisiune a fost aprobat de autoritatea din Olanda, Autoritatea de Supraveghere Financiară fiind doar notificată cu privire la acest demers. Prospectul, făcut public în vederea listării, pune la dispoziția investitorilor toate informațiile relevante despre situația companiei și menționează inclusiv riscurile asociate, precum: riscuri referitoare la activitatea și industria în cadrul căreia societatea își desfășoară activitatea, riscuri legate de aspecte legale, de reglementare și de litigii, riscuri legate de investițiile în țările în care societatea își desfășoară activitatea, riscuri legate de poziția financiară și riscuri legate de ofertă și de acțiuni.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a demarat o investigație a tuturor aspectelor rezultate în urma informațiilor apărute în spațiul public. Asigurarea stabilității piețelor financiare non-bancare, precum și verificarea respectării prevederilor legale incidente acestor piețe, reprezintă obiective fundamentale ale ASF.
În situația în care, în urma analizelor efectuate, Autoritatea constată nerespectări ale legislației care guvernează activitatea entităților supravegheate, adoptă măsurile care se impun conform legii sau sesizează, după caz, organele abilitate.”
Citește și Darius Vâlcov continuă atacurile la Digi, cere intervenția Autoritații de Supraveghere Financiară
De Vlad Mitu