Declaraţiile Papei Francisc referitoare la moartea Dariei Dughina au fost menite ”să apere viaţa şi nu au fost o afirmaţie politică”, anunţă Vaticanul, după ce afirmaţiile papei au atras critici din partea oficialilor ucraineni.
Suveranul pontif a vorbit, în cadrul audienţei sale săptămânale, despre o ”tânără femeie nefericită care a murit din cauza unei bombe plasate sub scaunul maşinii sale la Moscova”, făcând referire la Dughina, relatează National Catholic Repoter.
La sfârşitul audienţei sale generale în sala Paul al VI-lea din Vatican, pe 24 august, Papa Francisc şi-a repetat apelurile la pace şi a vorbit despre cât de mulţi oameni au fost afectaţi de război.
De asemenea, suveranul pontif a evocat în discursul lui ”o tânără femeie nefericită care a murit din cauza unei bombe plasate sub scaunul maşinii sale la Moscova” şi a subliniat că ”nevinovaţii plătesc pentru război”. Astfel, Papa Francisc a făcut referire la Daria Dughina, o specialistă în politologie în vârstă de 29 de ani şi fiică a filosofului rus ultranaţionalist Aleksandr Dughin, ucisă în explozia automobilului pe care îl conducea.
Afirmaţiile liderului Bisericii Catolice au atras un val de critici din partea oficialilor ucraineni, inclusiv din partea ministrului ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba. El a declarat că ”inima ucraineană este sfâşiată de cuvintele Papei. A fost nedrept”.
De asemenea, Kuleba l-a convocat pe arhiepiscopul Visvaldas Kulbokas, nunţiu apostolic în Ucraina, să îşi exprime regretul, reprezentând o convocare fără precedent a unui nunţiu la minister.
La rândul său Vaticanul a emis o declaraţie oficială, miercuri, prin care subliniază că afirmaţiile papei au fost menite să apere viaţa şi nu o afirmaţie politică.
Papa Francisc va acorda femeilor mai multe funcţii în Sfântul Scaun
”Trebuie reiterat faptul că declaraţiile Sfântului Părinte cu privire la această problemă tragică ar trebui interpretate ca o voce ridicată în apărarea vieţii umane şi a valorilor asociate ei, şi nu ca o atitudine asupra poziţiilor politice”, a precizat Vaticanul într-un comunicat.