20 mai, ziua când justiția poate să tacă definitiv!

0

Condamnări ale unor nume sonore precum Elena Udrea, Alina Bica, Dan Șova sau Rudel Obreja s-au făcut una cu pământul. Personajele celebre sunt acum libere după deciziile ICCJ la contestațiile în anulare formulate de aceștia. Rejudecarea apelurilor este programată pentru 20 mai cu citarea părților.

Elena Udrea, Alina Bica, Dan Şova, Constantin Niţă, Rudel Obreja, Şerban Pop şi Horia Simu se află în libertate începând din luna decembrie 2018, după ce instanţa supremă a suspendat executarea pedepselor, ca urmare a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare (o cale extraordinară de atac), după decizia Curţii Constituţionale privind compunerea nelegală a completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Toţi cei care au fost eliberaţi nu au avut interdicţie de a părăsi ţara

Citește și Completul de 5 judecători de la ÎCCJ a dispus rejudecarea dosarului lui Șova

Dacă în unele dosare, instanţa supremă deja a pronunţat o soluţie de rejudecare a apelului anulând pedepsele definitive, alte contestaţii aşteaptă soluţionarea. Ziua de 20 mai va fi una de foc la Înalta Curte, când se vor judeca dosarele celebre.

Cea mai recentă activitate din valul de contestaţii în anulare formulate este cea din 22 aprilie, când magistraţii instanţei supreme au suspendat procesul în care se judecă cererea Elenei Udrea de anulare a condamnării.

Decizia de suspendare a venit în contextul în care instanţa a decis să transmită 3 întrebări Curţii de Justiţie a UE privind respectarea unei decizii CCR când sunt afectate interese financiare europene. Decizia privind suspendarea nu e definitivă. În acest dosar, fostul ministru Elena Udrea (în prezent în Costa Rica) a fost condamnată definitv la 6 ani de închisoare. A fost eliberată din penitenciarul din Costa Rica tot în decembrie 2018.

Alina Bica şi Dan Şova

Fosta şefă DIICOT Alina Bica, la rândul ei în Costa Rica şi tot eliberată din penitenciarul din acel stat ca urmare a contestaţiei sale, a avut sorţi de izbândă, întrucât instanţa i-a admis cererea de rejudecare a apelului. Primul termen va avea în data de 20 mai. Astfel, se va rejudeca apelul din dosarul în care Bica a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului. La termenul din 20 mai, fosta şefă DIICOT a fost citată de către magistraţi. Cu toate acestea, într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune, Alina Bica a declarat că nu vrea să se mai întoarcă în România.

Citește și Tribunalul București a revocat solicitarea de extrădare a Elenei Udrea și a Alinei Bica din Costa Rica! Soluția nu este definitivă

Tot pe 20 mai a fost stabilit termen pentru rejudecarea apelului din dosarul CET Govora, în cazul fostului ministru Dan Şova. Acesta era condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora, însă a fost anulată pedeapsa în urma deciziei ICCJ. Acesta a fost, de fapt, primul proces în care instanţa supremă a admis contestaţia în anulare, după valul de eliberări în baza acestora din decembrie 2018.

Rejudecarea apelului în dosarul fostului ministru al Energiei Constantin Niţă va avea loc tot pe data de 20 mai. Judecătorii au desfiinţat în totalitate decizia penală contestată şi au anulat toate formele de executare dispuse în baza sentinţei. Astfel, apelul declarat de Constantin Niţă contra deciziei de condamnare se va rejudeca începând cu 20 mai, dată la care a fost citat şi fostul ministru.

Niţă a fost condamnat definitiv, în luna iunie 2018, de instanţa supremă la patru ani de închisoare, în dosarul în care e acuzat că ar fi primit bani de la afaceristul Tiberiu Urdăreanu.

Fostul șef ANAF și omul de afaceri Horia Simu

ICCJ a anulat definitiv şi condamnările în dosarul fostului şef ANAF Şerban Pop şi al omului de afaceri Horia Simu, termen pentru rejudecarea apelului fiind stabilit tot pentru 20 mai. Simu fusese condamnat la 4 ani de închisoare, iar Pop la 5 ani. Afaceristul Horia Simu a fost acuzat că i-a dat mită 230.000 de euro fostului şef al ANAF, Şerban Pop, pentru a interveni la şefa DIICOT, Alina Bica în scopul soluţionării favorabile a unui dosar penal. Bica a fost achitată în cauză.

Citește și Radu Mazăre va fi adus din Madagascar pentru a-și ispăși cei 9 ani de închisoare

O astfel de cerere a formulat şi Radu Mazăre. Fostul primar al Constanţei, în prezent în Madagascar, a depus prin avocaţii săi o contestaţie în anulare faţă de decizia ÎCCJ prin care a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executare, în dosarul retrocedării plajelor. Contestaţia în anulare va fi judecată în data de 7 iunie 2019. Radu Mazăre se află, de la finele anului 2017, în Madagascar.

Judecătorii instanţei supreme l-au condamnat, în 8 februarie, la 9 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanţei.

Contestaţiile în anulare au fost depuse după decizia Curţii Constituţionale din 7 noiembrie, în soluţionarea, la sesizarea premierului, a conflictului juridic dintre Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În sesizarea depusă la CCR se invoca refuzul Curţii Supreme de a trage la sorţi judecătorii din completurile de 5, după modificarea legii în acest an.

Curtea a decis însă că, din 2015, acestea legea a fost încălcată deoarece un complet de 5 judecători era format din 4 judecători traşi la sorţi şi unul fiind membru de drept.

Citește și Fugarii României

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele