Vladimir Putin, aflat la putere de peste 20 de ani, va câștiga cu siguranță alegerile care au început la 15 martie. Astfel, Putin va câștiga al cincilea mandat şi va avea un al treilea deceniu complet ca lider suprem al Rusiei.
Odată cu moartea liderului încarcerat al opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, cariera politică a lui Putin a ajuns practic la stadiul de preşedinte pe viaţă. Însă realegerea sa în funcţie scoate la iveală un fapt incomod pentru viitoarea stabilitate politică a Rusiei: preşedintele şi cercul său nu au făcut nicio pregătire vizibilă pentru o eră post-Putin, scrie CNN.
Acest lucru ar putea să nu pară o chestiune urgentă pentru cel care este acum cel mai longeviv lider al Rusiei de la dictatorul sovietic Iosif Stalin încoace: în 2020, alegătorii ruşi au aprobat modificări constituţionale care i-ar permite lui Putin să rămână la putere până în 2036. Şi chiar înainte ca Putin să îşi anunţe candidatura, Kremlinul a arătat clar că nu vede la orizont alternative la sistemul său de conducere unică.
„Dacă presupunem că preşedintele candidează, atunci este evident că nu poate exista o competiţie reală pentru funcţia de preşedinte în această etapă actuală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, adăugând că Putin „se bucură de sprijinul absolut al populaţiei”.
Vezi și Putin a asigurat-o pe Evghenia Guțul că va proteja Găgăuzia
Putin are 71 de ani, cu un deceniu mai tânăr decât preşedintele american Joe Biden. Poate că a depăşit speranţa medie de viaţă a unui bărbat rus, dar apariţiile sale publice recente par să arate o persoană cu o sănătate de fier, observă CNN.
VERIGA SLABĂ
Dar, în timp ce Putin nu pare să se grăbească să îşi pregătească un succesor, unii observatori de la Kremlin remarcă faptul că realegerea lui Putin scoate în evidenţă o problemă: sistemul construit în ultimele două decenii sub conducerea sa este fragil, gerontocratic şi vulnerabil la un şoc major, în primul rând boala sau moartea persoanei aflate la vârf.
„Diferite provocări ar putea fi mai aproape decât credem”, a declarat Andreas Umland, analist la Centrul pentru Studii Est-Europene din Stockholm. „Putin ar putea teoretic să conducă încă 12 ani. Nu cred că acest lucru se va întâmpla, mai ales dacă Ucraina obţine noi victorii care vor avea repercusiuni la Moscova”, adaugă analistul.
Umland spune că insurecţia armată de anul trecut a mercenarului Wagner Evgheni Prigojin – înăbuşită cu succes, deşi cea mai mare provocare de până acum la adresa domniei lui Putin – şi zvonurile nefondate despre sănătatea lui Putin, care apar pe canalele anonime de Telegram şi pe reţelele sociale, sugerează că în spatele faţadei opace a Kremlinului s-ar putea ascunde îngrijorări legate de succesiune.
„Nu este atât de important conţinutul zvonurilor, cât faptul că zvonurile se pot răspândi”, menţionează Umland.
POLITBURO 2.0
Teoretic, Rusia este un stat de drept. Federaţia Rusă are un sistem constituţional care prevede dispoziţii pentru o succesiune ordonată: în cazul în care Putin moare sau este incapacitat în timpul mandatului, prerogativele sale vor fi preluate temporar de şeful guvernului, funcţie deţinută în prezent de premierul Mihail Mişustin.
Dar, în practică, analiştii spun că Putin prezidează ceva asemănător unui sistem judiciar, în care preşedintele este arbitrul suprem al disputelor dintre facţiunile concurente ale elitei.
Şi dacă sistemul sovietic avea un Politburo bazat pe consens, care stabilea un mecanism relativ stabil (deşi netransparent) pentru transferul de putere, unii observatori compară cercul intim al lui Putin, care include prieteni bogaţi, reprezentanţi ai aparatului de securitate al statului şi tehnocraţi loiali, cu un fel de Politburo 2.0 care ar putea gestiona o potenţială succesiune.
CUM SĂ TE MENŢII LA PUTERE „DEMOCRATIC”
Rusia lui Putin are, de asemenea, un alt precedent în ceea ce priveşte transmiterea puterii către un succesor de încredere, pe lângă soluţiile constituţionale care i-au prelungit deja şederea în funcţie. În 2008, Putin a ajuns la finalul celui de-al doilea mandat prezidenţial şi s-a dat la o parte pentru un înlocuitor ales de el, Dmitri Medvedev.
Dar, în timp ce Medvedev a moştenit cemodancik-ul (valiza nucleară cu codurile de lansare) şi locul în echivalentul rusesc al Air Force One, Putin a rămas adevărata putere din spatele tronului şi a câştigat un al treilea mandat în 2012. Medvedev a semnat o lege care a modificat mandatul prezidenţial la şase ani, iar apoi Putin a resetat socotelile privind limitarea mandatelor prin referendumul constituţional din 2020.
Nu este surprinzător faptul că intenţia lui Putin de a rămâne la putere a devenit subiectul ridicolului din partea opoziţiei ruse. Când Putin şi-a anunţat intenţia de a candida pentru un al treilea mandat, un meme cu preşedintele rus transformându-se în decrepitul lider sovietic Leonid Brejnev a devenit viral, imagine care a figurat în protestele opoziţiei.
DE UNDE SE INSPIRĂ PUTIN
Kremlinul a studiat, fără îndoială, modul în care autocraţii din ţările vecine se menţin la putere. Omul forte din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a scăpat reprimând protestel în masă din 2020, în urma unor acuzaţii generalizate de fraudă la vot, iar acum intenţionează să candideze pentru realegere anul viitor.
Preşedintele chinez Xi Jinping, care îl numeşte pe Putin „prietenul său de suflet”, şi-a întărit controlul asupra Partidului Comunist Chinez şi a supervizat abolirea limitelor de mandate.
Iar în Kazahstan, preşedintele Nursultan Nazarbaiev a demisionat după trei decenii de guvernare, păstrând însă preşedinţia Consiliului de Securitate al ţării şi titlul de Lider al Naţiunii.
Cazul lui Nazarbaiev, totuşi, s-ar putea să se fi dovedit instructiv pentru Kremlin. În urma tulburărilor violente din ianuarie 2022, Nazarbaiev a fost dat la o parte de preşedintele Kassîm-Jomart Tokaev din postul său din Consiliul de Securitate şi a pierdut privilegii cheie de elaborare a politicilor. Iată că se doveşte, se pare, că succesorii de încredere nu pot fi de încredere decât pentru o perioadă limitată de timp.
CÂND ÎNCEPE BĂTĂLIA POST-PUTIN?
Unii observatori politici ruşi speculează că adevărata competiţie pentru a-i succeda lui Putin nu este probabilă până în anii 2030, când Putin va ajunge la cel de-al şaselea mandat. Observatorul politic rus Andreo Perţev i-a descris pe unii dintre potenţialii concurenţi drept „prinţi” care îşi construiesc în linişte propriile baze de sprijin în aşteptarea unei eventuale plecări a lui Putin.
Chiar şi fostul preşedinte Medvedev, care a pierdut locul de număr doi în 2020, când a demisionat în urma unei remanieri guvernamentale, ar putea avea în continuare aspiraţii. Deşi a fost dat la o parte de unii observatori ca jucător politic serios, Medvedev s-a folosit de războiul din Ucraina pentru a-şi croi un profil de politician cu o voce stridentă, radicală şi anti-occidentală, cel mai recent apărând în faţa unei hărţi a unei Ucraine împărţite teritorial între vecini şi declarând că „Ucraina este cu siguranţă Rusia”.
Indiferent dacă Medvedev mai are sau nu o şansă la funcţia supremă a Rusiei, invazia Ucrainei a schimbat tonul oficial în cercurile ruseşti de elită într-unul de belicozitate neîngrădită. Iar Rusia este acum o autocraţie postmodernă care poate flutura ratingurile de popularitate încă foarte ridicate ale lui Putin (oricât de distorsionate ar fi) şi inevitabila sa realegere (oricât de nedemocratică) ca un semn de legitimitate şi de sprijin public incontestabil pentru război, conchide analiza CNN.
