ANAF nu reușește să ia destui bani de la corupții condamnați

0
- Reclama -

Aproape 100 de milioane de euro a reușit să recupereze statul în trei ani în dosare de corupție. Mare parte – bani găsiți în conturile condamnaților, dar și din vânzarea unor case, terenuri și mașini. Asta în contextul în care numai anul trecut instanțele de judecată au confiscat peste 300 de milioane de euro în dosare trimise în judecată de procurorii anticorupţie.

ANAF are şi explicaţii pentru eficienţa redusă a recuperării – legislaţia, lipsa de personal, dar şi sechestrarea unor bunuri care îşi pierd din valoare înainte de o decizie definitivă.

Direcţia specială a Fiscului care se ocupă cu recuperarea prejudiciilor din corupţie a încasat, între 2016 şi 2018, peste 454 de milioane de lei.

Citește și Foame de bani la ANAF: sunt blocate deja milioane de conturi

În 2018, de exemplu, Fiscul a vândut 22 de imobile şi 176 de maşini la cele 121 de licitaţii ţinute pe parcursul anului. Agenţia atrăgea atenţia încă de anul trecut că lipsa de performanţă în recuperarea prejudiciilor din infracţiuni nu ţine doar de instituţie.

”Avem confiscările virtuale. Se confiscă milioane de lei fără a exista. Aceste milioane, dacă nu sunt garantate prin nişte măsuri asiguratorii, noi trebuie să facem investigaţii până la recuperarea integrală, sunt sume imprescriptibile” declară pentru un post TV Toni Avram, director adjunct în ANAF.

- Reclama -

Într-o informare transmisă Parlamentului, Fiscul enumeră şi alte probleme:

Personal subdimensionat

Lipsa banilor necesari pentru evaluarea bunurilor

Imposibilitatea valorificării unor construcţii fără autorizaţie sau deţinute în coproprietate

Asta în contextul în care numai pentru 2018 DNA, structura specializată în dosare de mare corupţie, a raportat că instanţele au dispus definitiv în dosarele sale confiscarea a peste 350 de milioane de lei.

Citește și Noul SUV Mazda CX-30 prezent la Salonul Auto de la Geneva

- Reclamă -

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele