Casa Națională de Pensii Publice a publicat datele care arată că în luna iulie, numărul pensionarilor cu venituri mai mari de 5.000 de lei a crescut cu 161 de persoane. Potrivit datelor CNPP, luna trecută numărul pensionarilor cu venituri mai mari de 5.000 de lei a ajuns la 9.978 persoane, din care 9.789 au ieșit la limită de vârstă şi 11 anticipat.
Datele din luna precedentă arată că în sistemul public de pensii erau înregistrați 9.817 pensionari cu pensii mai mari de 5.000 de lei, din care 9.628 la limită de vârstă şi 11 anticipat.
6.722 dintre acești pensionari sunt beneficiari ai pensiilor speciale, cu un venit mediu lunar care depășește suma de 5.000 de lei.
Viorica Dăncilă a declarat că va fi prevăzută într-un proiect de lege impozitarea pensiilor speciale, iar ulterior acesta va fi transmis spre dezbatere în Parlament.
„Eu cred că pentru impozitarea pensiilor speciale este nevoie de o dezbatere şi cred că acest lucru poate fi făcut în Parlament, astfel încât fiecare să vină cu argumente care să justifice această măsură. E o măsură care știu că este așteptată de foarte mulți oameni, de aceea printr-un proiect de lege vom merge în Parlament şi acolo va fi un vot”, a declarat Viorica Dăncilă.
Citește și Un cuplu riscă 6 ani de închisoare, după ce a furat nisip de pe o plajă din Italia
Ministerul Finanțelor va continuă demersurile de a impozita pensiile speciale, chiar dacă măsura nu a fost prevăzută în actualul pachet legislativ ce însoțește rectificarea bugetară, care a fost pusă în dezbatere publică.
Pensiile speciale urmau să aibă, conform afirmațiilor lui Eugen Teodorovici, un sistem de impozitare graduală, între 10 şi 50%, la cuantumuri diferite.
Astfel, pensiile sub 2.000 de lei nu ar fi fost impozitate, cele între 2.000 şi 7.000 de lei ar fi trebuit să aibă un impozit de 10%, între 7.000 de lei şi 10.000 de lei impozitul trebuia să fie de 30%, iar pentru pensiile speciale care depășesc 10.000 de lei impozitul ar fi fost de 50%. Impozitul urma să fie aplicat doar pensiilor speciale, nu şi celor din contribuții.
Sursa: Adevărul.ro