Președintele belarus Alexandru Lukașenko a amenințat Europa că va opri aprovizionarea cu gaze, după ce UE a avertizat că vor…
Utilizarea criptoactivelor drept monedă este interzisă musulmanilor, potrivit consiliului liderilor religioși din Indonezia. Consiliul Național Ulema, sau MUI, a…
În orașele din Italia în care mafia este tot mai puternică, unii specialiști susțin că pentru a preveni ca următoarea…
Un strat de spumă toxică a acoperit o parte a unui râu sacru lângă capitala Indiei, miercuri, în timp ce…
Un tribunal francez a recunoscut „sindromul turbinei” după ce un cuplu s-a plâns că sănătatea lor a fost afectată de…
Primarul ales al New York-ului, Eric Adams, consideră că școlile ar trebui să învețe elevii despre criptomonede și tehnologia care…
Statele Unite ale Americii și-au deschis începând de astăzi granițele pentru turiștii internaționali vaccinați. Decizia de ridicare a restricțiilor de…
Investitorul global Mark Mobius a numit criptomonedele o religie, alăturându-se unui cor de sceptici ai monedelor digitale într-un moment în…
Pe măsură ce turismul mondial evoluează, se vehiculează tot mai des că sustenabilitatea ar putea fi unul dintre elementele cheie…
Autoritățile federale de reglementare din SUA analizează datele privind legătura dintre vaccinul Moderna împotriva coronavirusului și o problemă cardiacă rară…
Israel a fost printre primele țări care a dat startul campaniei de vaccinare la începutul acestui an, iar la finalul…
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a contestat afirmația unui oficial al ONU potrivit căreia doar un mic…
Un medicament antidepresiv ieftin, poate reduce riscul de a dezvolta o formă gravă de Covid-19 cu aproape o treime, se…
Turcia a deportat cel puțin șapte refugiați sirieni pentru că au postat imagini pe rețelele de socializare în timp ce…
Directorul filialei de asistență alimentară a ONU le-a cerut miliardarilor Elon Musk și Jeff Bezos să doneze 0,36% din averile…