Premierul Viorica Dăncilă spune că nu va demisiona „sub nicio formă” din fruntea Guvernului atât timp cât are sprijinul preşedintelui…
Klaus Iohannis a fost sancţionat de CNCD pentru expresia „nişte penali”, dar substantivul „penal” nu există în limba română. Penal nu…
Elevii de clasa a II-a aparţinând minorităţilor naţionale susțin joi proba de limba română (scris, citit) din cadrul Evaluării Naţionale,…
Atelierele Pegas lansează Ape Rider powered by Pegas, un sistem de închiriere de biciclete prin aplicație mobilă și fără stații…
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a lansat portalul unic Fonduri europene pentru dezvoltare rurală, o platformă online dedicată furnizării printr-un…
Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești găzduieşte, în perioada 10 – 25 mai, sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat pentru absolvenţii de…
Proiectului de modificare a Legii nr 370/2004 pentru alegerea președintelui României care ar permite campania electorală și în școli este…
Olivera Lakić, o jurnalistă de investigaţii care scrie despre infracţiunile şi corupţia din Muntenegru, a fost împuşcată în dreptul locuinţei…
Mike Pompeo, secretarul de Stat al SUA, aflat într-o vizită oficială în Coreea de Nord, a declarat, miercuri, că Washingtonul…
Singurul târg de joburi și internshipuri din domeniul Comunicării, Relațiilor Publice și Publicității se desfășoară acum la Galeria Events, în…
Lumea celor mici este un univers magic. Acolo unde tu vezi un simplu dulap, pentru ei poate fi o ascunzătoare.…
După creşterea alarmantă a inflaţiei şi majorarea preţurilor la alimente şi carburanţi, economiştii vin cu un avertisment sumbru: la un…
Curtea Constituțională a României (CCR), va judeca joi, conflictul dintre Guvernul României și Klaus Iohannis privind refuzul președintelui de a…
Germanii de la B Braun, unul dintre cei mai importanți furnizori de produse medicale la nivel mondial, încep lucrările la…
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) a declarat miercuri că mandatul său va expira în 2019 şi în acelaşi timp…