2017 se dovedeşte un an deosebit de bun pentru România, după cum susţin guvernanţii români care se laudă cu producţii…
Administratorii Oltchim au anunțat că unele pachete de active ale combinatului din Râmnicu Vâlcea vor fi vândute către Chimcomplex Borzeşti,…
Armata română a decis să cumpere elicoptere militare produse la fabrica Airbus de la Ghimbav. Potrivit ministrului Apărării, Mihai…
Subiectul care le dă fiori elevilor a ajuns, din nou, în atenţia parlamentarilor. Câţiva deputaţi propun ca toţi copiii din…
Guvernul a anunțat prin vocea câtorva miniștri că se vor introduce modificări în Codul Fiscal, care a fost atât de…
În marile orașe ale țării, acolo unde oferta de locuințe noi este cea mai consistentă, paradoxul prețurilor persistă, după cum…
Farmec relansează două game consacrate pentru curăţenia locuinţei – Nufăr şi Triumf. În urma procesului de rebranding, cele două game au…
Alka Group, producător de dulciuri și snacks-uri, printre care și celebrii Toortitzi, investește peste 11,5 milioane euro în construirea unei…
Peste 530 de companii din 24 de țări participă la ediția din acest an a Târgului Indagra 2017, cea mai…
Starbucks, cel mai mare lanț de cafenele de pe piața locală, va deschide o nouă unitate pe strada Lipscani din…
În 2018, Olimpiada Internațională de Matematică (OIM), aflată la a 59-a ediție, va fi organizată la Cluj-Napoca, în perioada 3…
7 din 10 părinți consideră că manualele alternative îi ajută pe copii, iar 78% cred că manualele alternative au un…
Metro repoziționează brandul de proximitate LaDoiPași ca franciză independentă și țintește un număr de 2.000 de magazine până în 2020.…
Cu câteva zile înainte de târgul Indagra, o manifestare unde dealerii de maşini şi utilaje agricole îşi expun cu mare…
Deficitul României a crescut la 4,1% în trimestrul doi, după ce a ajuns la 3,6% în primul trimestru. Astfel, România…