Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Roberto Azevedo, susține că proiecţiile arată că scăderea economică şi pierderile de…
Măsurile de izolare destinate combaterii pandemiei de coronavirus au condus o diminuare a activităţii economice cu aproximativ 35% în Franţa,…
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că peste 900 de locuri de cazare se află la dispoziţia persoanelor…
Pandemia COVID-19 ”ameninţă întreaga omenire”, a avertizat, astăzi, secretarul general al ONU Antonio Guterres, care a lansat un ”plan de…
Rata şomajului în Norvegia a crescut de cinci ori, luna aceasta, ajungând la peste 10% și atingând astfel cel mai…
Un preot italian, pe nume Giuseppe Berardelli, în vârstă de 72 de ani, a donat un ventilator unui tânăr pacient…
Casa Albă şi Senatul american au ajuns în noaptea de marţi spre miercuri la un acord ”istoric” asupra unui uriaş…
Autorităţile pregătesc o rectificare bugetară care ar putea fi aprobată de Guvern săptămâna viitoare, cele mai multe resurse urmând să…
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, propune o amânare de până la 9 luni a plăţii ratelor la bănci, în funcţie de…
Al 13-lea deces al unei persoane diagnosticate cu coronavirus a fost înregistrat astăzi. Este o femeie din judeţul Caras-Severin în…
Economia Greciei se va contracta anul acesta, din cauza măsurilor restrictive impuse pentru limitarea pandemiei de coronavirus (COVID-19), dar proiectata…
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat astăzi o ”accelerare foarte puternică” a epidemiei noului coronavirus în Statele Unite ale…
Capitala României este unul dintre cele mai izolate centre de servicii din Europa de efectele negative ale epidemiei de COVID-19,…
Restricțiile de transport reprezintă o provocare semnificativă pentru lanțurile de aprovizionare și industria logistică, întrucât orice obstrucție în transferul de…
Miniştrii Economiei şi Finanţelor statelor membre G20 au convenit să pregătească împreună un plan în vederea ieşirii din criza cauzată…