Combinatul siderurgic Liberty Galați, fostul Sidex, parte a grupului GFG Alliance controlat de familia Gupta, a primit acord de mediu din partea autorităților de resort pentru închiderea haldei de zgură și pentru stabilizarea malului drept al acesteia, în scopul protejării cursului de apă Mălina, a transmis compania.
„Până în 2023, Liberty Steel Group va investi mai mult de 2,5 milioane de euro în cele două proiecte, care vor crea condițiile necesare instalării capacităților prevăzute de producere a energiei regenerabile”, se arată într-un comunicat al Liberty Galați.
Închiderea acestei halde, care conține milioane de tone de zgură generată în peste 40 de ani, a fost atent planificată, în consultare cu autoritățile de specialitate, iar Liberty studiază soluțiile de reamenajare a terenului de 110 hectare, astfel încât să permită instalarea unor parcuri fotovoltaice și eoliene.
Vezi și SIDEX Galați nu mai e ArcelorMittal. A fost cumpărat definitiv de Liberty Steel
„Viziunea Liberty Steel Group este de a produce oțel în mod sustenabil și de a deveni neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2030. Închiderea haldei de zgură, reamenajarea și transformarea acesteia într-un spațiu de producție de energie verde vor reprezenta un pas semnificativ în planul nostru de transformare GREENSTEEL, iar protejarea cursului de apă Mălina este un act de responsabilitate față de comunitatea noastră”, a declarat directorul general al fostului Sidex, Aida Nechifor.