În comisia LIBE a fost adoptată propunerea de Regulament pentru recunoașterea reciprocă a ordinelor de punere sub sechestru și de confiscare

0
24

Eurodeputatul român Monica Macovei spune că va face tot ce este necesar pentru a simplifica lucrurile în privința recuperării prejudiciilor.

Citiți și Propunerea Monicăi Macovei, privind noul Regulament al Agenției Europene EU-LISA a fost votată cu majoritate de voturi de Comisia LIBE

„Am adoptat astăzi în Comisia LIBE propunerea de Regulament pentru recunoașterea reciprocă a ordinelor de punere sub sechestru și de confiscare. Am avut, ca raportor al Grupului, mai multe amendamente, astfel încât procedurile să fie mai eficiente. Am remarcat încercarea socialiștilor și a deputaților europeni din ALDE de a îngreuna procedura punerii sub sechestru și confiscarea bunurilor atunci când acestea se află în alt stat membru, deși punerea sub sechestru și confiscarea sunt dispuse de instituțiile judiciare din statul membru unde este anchetat sau condamnat proprietarul bunurilor. În loc să simplificăm procedura, ca să recuperăm banii furați și ascunși în altă țară, propunerea de Regulament a fost mult încărcată, iar procedurile au devenit mai greoaie.

Am să fac eforturi ca în timpul negocierilor politice cu statele membre și Comisia Europeană, înainte de votul final din plenul Parlamentului, propunerea de Regulament să redevină suplă, iar recunoașterea reciprocă în statele membre a ordinelor de punere sub sechestru și confiscare să fie simplificată, pentru scopul final: recuperarea banilor furați și întoarcerea lor în buzunarul oamenilor. Este foarte important și pentru România, care nici măcar nu a transpus în mod real Directiva punerii sub sechestru și a confiscării extinse adoptată în 2014, ministrul Toader trimițând în Parlament un proiect de lege în care pentru 99% din articolele Directivei a scris că nu “fac obiectul legii” de transpunere.

Recunoașterea și punerea în executare a ordinelor de sechestru și confiscare vor fi prevăzute într-un Regulament, care este de strictă și imediată aplicare și nu mai trebuie transpus. O să vă țin la curent permanent cu poziția Guvernului României la negocieri.” explică Monica Macovei.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele

*