Altex -porsche bank

Consiliul Concurenței spune că Altex poate prelua Porsche Bank

Stefan Alexiu

Retailerul de electro-IT Altex, poate să cumpere Porsche Bank România, a decis Consiliul Concurenţei.

 

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Dan Ostahie preia Porsche Bank România, întrucât nu este afectează competiţia pe piaţa locală.

Dan Ostahie controlează Grupul Altex, care este organizat pe mai multe linii de activitate, respectiv: retail, servicii IT, import, producţie şi distribuţie produse electro-IT&C, service, servicii financiare nebancare, transport, automotive, imobiliare.

Grupul Altex are în componența sa o instituție financiară nebancară, respectiv Credex. Acesta oferă soluții de creditare persoanelor fizice prin intermediul comercianților parteneri, prin Credex Broker, prin platforma site-ului Credex IFN și prin intermediul Aplicației Mobile Credex. De curând, Credex IFN oferă finanțare și IMM-urilor pentru achiziția de produse prin intermediul comercianților parteneri (Altex, Media Galaxy).

Din 2021, Credex IFN este principalul finanțator de credite al magazinelor Altex, Media Galaxy și Mobexpert.

Porsche Bank S.A. face parte din Grupul Porsche Finance România. Grupul activează în România pe piaţa serviciilor financiar-bancare prin intermediul Porsche Bank România S.A. şi Porsche Leasing România IFN S.A., a căror activitate predominantă este cea de creditare (în special sub forma creditelor de consum şi leasing auto). Banca avea, la sfârșitul lui 2020, active de circa 900 de milioane de lei și o cotă de piață de 0,16%.

Vezi și Altex și eMag s-au despărțit oficial

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa din România sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Citeste si...  Bosch: Sectorul auto european a devenit prea dependent de Asia

Distribuie articol:
1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *