Cristian Adomniţei, fost președinte al Consiliului Județean Iași, condamnat la trei ani şi două luni de închisoare cu executare în prima instanță, afirmă, în prima sa reacție față de acest proces, că se consideră în continuare nevinovat și acuză faptul că i-a fost respinsă solicitarea de a fi testat poligraf și că au fost acceptate „doar interceptările SRI trunchiate și scoase din context pe care le folosea DNA”.
„Într-un stat de drept, hotărârile judecătorești, bune sau proaste, trebuie respectate. Iar eu am să le respect, indiferent de situație: sunt un om demn, m-am născut liber și voi muri liber, indiferent de lagărele pe care mi le prescrieți. Înțeleg că e mai bună mâncarea deținuților acum, decât era la Sighet”, mai scrie Adomniței într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Tribunalul Iași l-a condamnat vineri pe Cristian Adomniței, fost ministru liberal al Educației și fost președinte al Consiliului Județean Iași, la 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare într-un dosar de corupție legat de decizii luate ca șef al CJ. Sentința nu e definitivă și poate fi atacată cu apel.
Știre inițială
Fostul ministrul al Educației și fost președinte al Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare, în dosarul în care e acuzat că a încercat să mascheze un control de audit.
Acuzațiile sunt de favorizarea făptuitorului și fals intelectual, comise când Cristian Adomniței era președinte al Consiliului Județean Iași.
La vremea respectivă, procurorii spuneau că acesta ar fi încercat să mascheze un control de audit în urma căruia se descoperiseră mai multe nereguli legate de derularea unui contract public semnat între Consiliul Județean şi o firmă de publicitate.
Patriarhia Română cere autorităților să permită pelerinajul la Peştera Sfântului Apostol Andrei
În mai 2015, Cristian Adomniței s-a suspendat din toate funcţiile politice, inclusiv din cea de preşedinte al PNL Iaşi. Până la momentul declanşării anchetei DNA împotriva sa, Adomniței spunea că nu exclude o candidatură la Primăria Iaşi, la alegerile din 2016.