Gheorghe Stan, fostul şef al Secţiei pentru anchetarea magistraţilor şi noul judecător CCR, a declarat că retragerea apelurilor din dosarele lui Viorel Hrebenciuc şi Sebastian Ghiţă a avut la bază corespondenţa cu şeful DNA, care a împărtăşit opinia.
„Aici nu este vorba de „bine aranjaţi, freze sau competenţe 0 barat”, aşa cum spunea cineva recent în mediul online, ci de faptul că la nivelul Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie s-a făcut o analiză complexă, completă şi responsabilă având la dispoziţie întreaga documentaţie care a stat la baza acestor decizii. Referitor la cele două dosare la care faceţi referire, fără a comenta conţinutul acestora, pot să vă spun că am avut discuţii cu procurorul-şef DNA, care a împărtăşit punctul nostru de vedere cu privire la oportunitatea retragerii căii de atac. Există şi o corespondenţă scrisă în care am transmis Direcţiei Naţionale Anticorupţie punctul nostru de vedere, raţionament la care DNA nu a formulat obiecţiuni”, a declarat fostul şef al Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, Gheorghe Stan.
Este vorba despre retragerea apelurilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de către Secţie, în dosarele lui Sebastian Ghiţă (achitat în primă instanţă) şi al lui Viorel Hrebenciuc (condamnat la 2 ani de închisoare). În dosarul lui Hrebenciuc, instanţa supremă deja a admis retragerea apelului.
Noul judecător al Curţii Constituţionale a mai vorbit şi despre atacurile la adresa Secţiei pe care a condus-o.
Citește și Hrebenciuc e și ”mai liber”: ÎCCJ admis solicitarea SIIJ de retragere a apelului procurorilor DNA
„Este evident pentru orice persoană de bună credinţă că Secţia este ţinta unor atacuri repetate şi absurde, aflate la limita legii şi acest aspect nu face decât să polarizeze şi mai mult sistemul judiciar, să îl împartă între cei care respectă legea şi cei care sunt abuzivi. Însă ce vreau să vă precizez este că toate aceste atacuri nu au fost de natură să ne împiedice în desfăşurarea activităţii, în dosare la care s-a făcut referire prin mass-media”, a mai declarat Gheorghe Stan.
Interviul integral pe care fostul şef al Secţiei de anchetare a magistraţilor şi noul judecător al CCR, Gheorghe Stan, l-a acordat agenţiei de presă MEDIAFAX va fi difuzat în cursul zilei de miercuri.
DNA: Nu a existat niciun fel de corespondenţă privind retragerea apelului în dosarul lui Hrebenciuc
DNA precizează, marţi, referitor la retragerea căilor de atac în dosarele vizându-i pe Viorel Hrebenciuc şi Sebastian Ghiţă, că nu a existat niciun fel de discuţie sau corespondenţă cu SIIJ cu privire la aceste măsuri, procurorii aflând de retragerea apelului în dosarul Hrebenciuc din presă.
„Nu a existat niciun fel de discuţie / corespondenţă cu privire la dosarul în care a fost trimis în judecată Viorel Hrebenciuc şi alţii, mediatizat prin comunicatul nr. 120/VIII/3 din 22 ianuarie 2015, iar despre retragerea apelului, conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie a aflat din presă”, precizează Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Citește și Ghiţă a mai scăpat de un dosar
Procurorii susţin, cu referire la cel de-al doilea dosar care a fost trimis în judecată Sebastian Ghiţă şi alţii, că Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) a luat decizia de retragere a apelului pe 10 iunie 2019, iar pe 13 iunie 2019 a retras efectiv apelul şi în aceeaşi zi a notificat conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie să ia act despre acest lucru.
„Având în vedere că printre inculpaţii trimişi în judecată în cele două dosare se află şi persoane care au calitate a de magistraţi, în baza legii 304/2004 privind organizarea judiciară, modificată şi completată prin OUG nr. 7/2019, Direcţia Naţională Anticorupţie nu mai are nicio competenţă în dosarele privind magistraţi, inclusiv în cele aflate pe rolul instanţelor de judecată. Consecinţa nedeclarării apelului în aceste două cauze este că inculpaţii condamnaţi în primă instanţă nu pot primi pedepse mai mari în apel, iar cei achitaţi rămân achitaţi”, mai arată DNA.
Citește și UPDATE: Dăncilă a ieșit din CEx cu oamenii lui Dragnea, Fifor și baronul Stănescu