DNA a cerut aviz pentru urmărirea penală a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro.
Tăriceanu ar fi acuzat de luare de mită pe vremea când era prim-ministru.
El ar fi primit un comision de 10 la sută din valoarea unui contract pentru licenţe software Microsoft. În dosar au fost puşi deja sub învinuire doi intermediari.
Solicitarea de avizare a fost înaintată Parchetului General, care trebuie să o trimită Parlamentului, prin ministrul Justiţiei. Până în acest moment, şeful Senatului nu a exprimat un punct de vedere cu privire la aceste acuzaţii.
Vom reveni cu detalii.
Citește și Viorica Dăncilă, chemată în Parlament pentru a da explicații pe legile justiției
De Vlad Mitu