Preşedintele Senatului, Anca Dragu, afirmă, marţi, după ce PNL a anunţat că începe negocierile cu PSD, că şapte ani de opoziţie şi discurs anti-PSD s-au evaporat într-o noapte.
”Şapte ani de opoziţie şi discurs anti-PSD s-au evaporat într-o noapte. Lideri politici care şi-au construit cariera politică pe lupta anti-PSD s-au răzgândit la ceas de seară, îmbrăţişând ceea ce au criticat ani în şir. Pentru ce? Pentru banii din PNRR şi PNDL? Sau perspectiva luptei împotriva corupţiei şi modernizarea României i-au speriat atât de mult pe acei lideri liberali care au fugit în braţele PSD”, a scris, marţi, pe Facebook, Anca Dragu.
Potrivit acesteia, când PNL a văzut că nu-şi poate atinge mizele alături de USR, ”a schimbat macazul către stânga, un macaz care va duce direct într-un zid dureros, unul care, din păcate, nu-i va mai trezi la realitate”.
”Vor fi prea amorţiţi de mai puternicul lor partener de guvernare. PNL va deveni un partid anesteziat de mirajul pe care PSD îl vinde. Încă o dată, se decantează politica bazată pe principii şi cea care urmăreşte racordarea la banii statului”, a mai scris Dragu.
Președintele Colegiului Medicilor i-a luat în vizor pe doctorii care au mesaje antivaccin