Etichetă: pensie
Șeful Poștei Române vrea să ducă pensia mai devreme la beneficiari
Poşta Română face demersuri ca pensiile să ajungă mai repede la beneficiari,…
Revolut: Mai puțin de jumătate dintre tinerii români economisesc lunar
Aproape jumătate dintre tinerii români, (47,57%), cu vârsta cuprinsă între 18 și…
Mă cheamă Dragnea și sunt un despot luminat, poate cel mai luminat
Așa ar trebui să începă discuția dintre Liviu Dragnea și orice psiholog…
Proiect votat de Camera Deputaților: Avocatul Poporului, pensie de 3400 euro plus indemnizație
Camera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede că…
Pensiile vor fi plătite până pe data de 15 a lunii
Conducerea PSD, reunită în cadrul Biroului Permanent Naţional, a decis să schimbe data…
Cum ne putem pensiona mai repede
Pensia anticipată parţială poate fi acordată celor care au realizat stagiul complet…
Salariul minim pe economie va creşte la 1.900 de lei de la 1 ianuarie 2018
Salariul minim şi punctul de pensie cresc de la 1 ianuarie. Pensia…
Ministrul Muncii a finalizat proiectul legii pensiilor şi urmează dezbaterea în Guvern
Proiectul legii pensiilor a fost finalizat de către ministrul Muncii, Lia Olguţa…
Peste 700 de dosare de pensionare, depuse de angajaţi ai MAI începând de vineri
Peste 700 de dosare de pensionare au fost depuse de poliţişti de…
Locuitorii din şapte oraşe pot ieşi mai repede la pensie
Lista oraşelor în care locuitorii se pot pensiona mai devreme, fără a…
Profesorii se pot pensiona mai devreme
Legea Educatiei Nationale a fost modificata, iar acum profesorii se pot pensiona,…