Ministrul Apărării a trimis Corpul de Control la Direcţia Generală pentru Armamente pentru a verifica contractele SAFE

Alexandru Ionescu

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Oprea, a anunţat, joi, că a trimis Corpul de Control la DGARM, structura specializată din cadrul Ministerului Apărării care se ocupă cu achiziţiile echipamentelor, pentru a verifica contractele din SAFE.

„Ştirea pe care pot să v-o dau astăzi – şi cred că este în exclusivitate – este că am trimis Corpul de Control la DGARM, structura specializată din cadrul MApN care se ocupă cu achiziţiile, necesarul, cele de care are nevoie oricare dintre arme. DGARM-ul este cel care face caietul de sarcini şi apoi se ocupă de procesele de achiziţii publice”, a anunţat ministrul Apărării, Ştefan Radu Oprea, joi seară, la Antena 3.

În ceea ce priveşte Programul SAFE, ministrul a precizat că una este contractul de achiziţie şi cealaltă este acordul de cooperare industrială.

„Acordul de cooperare industrială vine din partea Ministerului Economiei. Ele sunt unite între ele prin condiţia în care nu poţi să semnezi recepţia mărfii, echipamentului despre care vorbim, dacă nu ai un certificat că acel procent de cooperare industrială impus a fost realizat în România. Aceasta este legătura între ele. Însă toate deciziile s-au luat la Cancelaria prim-ministrului, domnul Jurcă, care a avut un comitet de lucru unde au participat şi MApN, şi MAI, şi alte structuri şi instituţii din statul român, iar decizia s-a luat acolo”, a adăugat ministrul Apărării.

- Publicitate -

Acesta a precizat că ştie aceste lucruri întrucât era în Secretariatul General al Guvernului: „Vedeam companiile care intrau la discuţii la Cancelaria prim-ministrului cu domnul Jurcă. Decizia acolo s-a luat.

Ministrul afirmă că „echipamentele au fost hotărâte de către Ministerul Apărării Naţionale” şi programul de achiziţie trebuia desfăşurat prin DGARM.

„Prin SAFE, această chestiune a fost luată de la Ministerul Apărării, de la Ministerul Afacerilor Interne şi dusă către Cancelaria prim-ministrului”, a subliniat el.

România trece în această noapte la ”ora de iarnă”

Am trimis (n.r. – Corpul de Control) ca să verific toate cele pe care le-am spus mai devreme. Caracteristicile care au fost solicitate de către arme se regăsesc în specificaţia tehnică a fiecăruia dintre echipamentele pe care Armata Română urmează să le primească şi care vor fi finanţate prin SAFE. Am trimis să văd dacă sumele care au fost în spaţiul public sunt corecte din perspectiva comparării potenţialelor oferte ale celorlalţi competitori. Felul în care a fost decisă compania unu, doi sau trei, aceasta este o chestiune care, din discuţiile pe care le-am avut până acum cu cei din MApN, a fost decisă la Cancelaria prim-ministrului”, susţine Ştefan Radu Oprea.

- Publicitate -

El afirmă că ar fi trebuit să fie

Etichete:
Distribuie articol: