Politicianul român are încredere zero în cel care îl votează. Până nu simte pe pielea lui, una sau alta, nu crede nimic din ce se întâmplă oamenilor simpli.
Împuținarea coșului zilnic, gropile din asfalt, întârzierile CFR, condițiile proaste de la locul de muncă sau din pușcărie, școlile unde nu se face școală, spitalele neprimitoare sunt printre probleme care au tot fost repetate și la care politicieni au răspuns cu indiferență. Nu le simțeau pe pielea lor, nu existau.
A fost nevoie de un drum, tur-retur, pe Valea Prahovei ca Liviu Dragnea să fie convins că trebuie făcut ceva cu această rută, astfel încât turistul, simplu sau mai puțin simplu, să nu piardă ore în tot felul de blocaje. Televiziunile au transmis în direct și în reluare diversele ambuteiaje, ziarele au scris materiale ample, oamenii s-au plâns, la colț de stradă, la prieteni și pe rețele de socializare, dar a fost nevoie ca politicianul autohton să simtă aglomerația pe propria piele ca să se decidă să tragă de manete și să împingă pârghii că să se facă ceva.
A fost nevoie de un sejur al lui Adrian Năstase pe litoral, ca turistul autohton să poată pune geană pe geană după miezul nopții. În anii 90, infractorul român se plângea amarnic de condițiile inumane din arest sau pușcărie. Până nu au ajuns în spatele gratiilor și niște politicieni nimeni nu a crezut nimic. Simțind pe pielea lor cum e viața în pușcărie, acum au căzut în extrema cealaltă, mai că nu propun premii pentru anumite infracțiuni.
Asta e ideea, politicienii trebuie să simtă pe pielea lor cum e viața reală în această țară.
