Polonezii au manifestat pentru libertatea presei

0

Protestatarii care s-au adunat duminică în mai multe oraşe din Polonia l-au îndemnat pe preşedintele Poloniei să se opună prin veto unei legi privind mass-media, despre care ei şi alţi critici afirmă că are ca scop limitarea libertăţilor presei în cel mai mare stat membru din estul Uniunii Europene.

 

Adoptată în mod neaşteptat în Parlament, vineri, legea ar înăspri regulile privind proprietatea străină asupra mass-media, afectând în special capacitatea canalului de ştiri TVN24, deţinut de compania americană de media Discovery, de a funcţiona.

Proiectul de lege, care încă nu a fost promulgat de preşedintele Andrzej Duda, a înrăutăţit relaţiile dintre Polonia, stat membru al NATO, şi Statele Unite.

De asemenea, proiectul a alimentat temeri mai ample cu privire la atacurile asupra libertăţilor mass-media, care au crescut de când compania petrolieră de stat PKN Orlen a anunţat anul trecut că preia un publisher german de ziare regionale.

”În acest moment vorbim despre TVN, dar nu este vorba doar despre TVN. Este vorba despre viitorul libertăţii de exprimare în Polonia, despre viitorul democraţiei noastre”, a declarat senatorul Bogdan Klich, membru al celui mai mare partid de opoziţie, Platforma Civică, unei mulţimi la Cracovia.

Poliţia a declarat că aproximativ 800 de persoane au participat la protestul din sudul oraşului. Organizatorii au estimat numărul participanţilor la 5.000-8.00 de persoane.

Virgil Popescu anunță că în 2022 va fi scos gaz din Marea Neagră

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele