UPDATE: Premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat susține Press One

Alexandru Ionescu

19:30 Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” informează că la nivelul instituţiei au fost iniţiate procedurile de verificare a respectării standardelor de calitate şi de etică universitară a tezei de doctorat ‘Dimensiunea angajării Armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale’, susţinută de Nicolae Ciucă în anul 2003, urmare a unei solicitări a premierului în acest sens.

 

„Urmare la informaţiile apărute în Mass-media şi a solicitării domnului Nicolae-Ionel Ciucă, adresată Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, vă informăm că la nivelul instituţiei noastre au fost iniţiate demersurile legale, prin intermediul Comisiei de etică universitară, de verificare a respectării standardelor de calitate şi de etică universitară, cu privire la existenţa unor similitudini cu alte lucrări ştiinţifice, în cadrul tezei de doctorat cu titlul ‘Dimensiunea angajării Armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale’, susţinută de autorul tezei în anul 2003″, se arată în informare.

______________________________________________________________

„Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003, este plagiată. Astăzi pot să prezint dovezile adunate cu multă migală care atestă că cel puțin 42 de pagini din totalul de 138 ale tezei sunt plagiate. Conținutul din cel puțin 19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susținute anterior la Universitatea Națională de Apărare “Carol I” (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului. Dincolo de plagiatul în sine, lucrarea nu este un produs de cercetare științifică. Nu are o metodologie, un corpus și o cercetare propriu-zisă.”, a scris Emilia Șercan pe Facebook.

 

ora 19:10! Nicolae Ciucă ar fi putut obține în perioada 2008-2016 (pentru care există informații despre venituri în declarațiile sale de avere) minim 85.000 de lei și maxim 170.000 de lei din titlul de doctor pentru intervalul de opt ani pentru care există date publice. Premierul și-a dat doctoratul în 2003 și a încasat spor inclusiv pentru perioada pentru care nu există informații publice despre veniturile sale.

Citeste si...  Al doilea deces al unui pacient cu coronavirus în România / 66 noi cazuri confirmate în ultimele 24 de ore

 

O lege din 1998 acorda cadrelor militare care dețin titlul de doctor un spor de 15% din solda de funcție sau din salariul de bază.

Ulterior, legea a suferit modificări succesive, pentru unele categorii de persoane sporul fiind inclus în salariu pentru o perioadă de timp, apoi legat de cuantumul salariului minim brut pe economie.

Banii încasați de actualul premier anual, din 2008, ca urmare a pozițiilor deținute: comandant de unitate militară, șef al Marelui Stat Major al Armatei, senator sau ministru:

2008 – 60.029 de lei
2009 – 60.029 de lei
2010 – 82.528 de lei
2011 – 77.701 de lei
2012 – 81.117 de lei
2013 – 81.127 de lei
2014 – 87.466 de lei
2015 – 118.940 de lei
2016 – 138.902 de lei
2017 – 158.767 de lei
2018 – 195.581 de lei
2019 – 180.551 de lei
2020 – 168.613 lei

Sumele de mai sus reprezintă veniturile principale ale acestuia, care includ, pe lânga salarii și indemnizații, și alte sporuri primite de-a lungul anilor, cum este cel de doctorat.

De menționat că Nicolae Ciucă a devenit doctor în 2003, dar nu există informații oficiale cu privire la sumele încasate până în 2008.

Chiar și lăsând pe din afară perioada dintre 2003 și 2008, pentru care nu există date, G4Media.ro a calculat cu aproximație sumele primite pentru doctorat în perioada 2008-2016.

Știre inițială

Teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Ştiinţe militare în 2003, include conţinut plagiat în cel puţin 42 de pagini din totalul de 138, relatează Press One.

Citeste si...  Moldova cere statut de ţară candidată la UE

 

În replică, premierul a transmis că teza sa de doctorat este rodul cercetării ştiinţifice din anii de studii doctorale şi reflectă munca depusă.

Nicolae Ciucă s-a înscris la doctorat în 1999, iar patru ani mai târziu a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe militare la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” (UNAP), cu lucrarea intitulată ”Dimensiunea angajării armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale”. Perioada studiilor doctorale se suprapune cu cel puţin două misiuni pe care Nicolae Ciucă menţionează în CV că le-a îndeplinit în străinătate.

Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă are un total de 309 pagini. 147 de pagini are teza în totalitatea sa, inclusiv paginile de titlu, cuprins şi bibliografie, iar alte 162 de pagini reprezintă anexele.

Press One susţine că cel puţin 42 de pagini sunt plagiate.Dintre acestea, conţinutul din cel puţin19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susţinute anterior la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului.

Prima teză identificată ca sursă de conţinut plagiat pentru lucrarea lui Ciucă îi aparţine lui Paul Dănuţ Duţă şi a fost susţinută la UNAP în 2001. Lucrarea ştiinţifică se numeşte ”Acţiuni militare internaţionale legitime” şi a fost coordonată de profesorul Emil Cheţe, îndrumătorul pe care l-a avut şi premierul.

Cea de-a doua teză îi aparţine lui Mircea Mândru şi a fost susţinută, tot la UNAP, în 1999. Lucrarea, care are titlul ”Conţinutul principalelor acţiuni strategice ale armatei României în cadrul operaţiunilor multinaţionale, altele decât războiul”, a fost coordonată de profesorul Valentin Arsenie.Pe lângă cele două teze, Ciucă a preluat conţinut şi din două cărţi.

Citeste si...  Doctoratul ministrului Bode

Medic israelian: Vaccinarea anti-Covid s-ar putea încheia cu doza trei


Distribuie articol:
1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *