O promenadă pietonală va fi deschisă temporar între două spaţii importante pentru centrul Capitalei, vineri, când filiala Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România împlineşte 20 de ani de la înfiinţare.
Promenada va fi deschisă între Piaţa Amzei şi Parcul „IC Brătianu”.
Filiala Bucureşti organizează acţiunea în cadrul Anualei de Arhitectură Bucureşti 2021 – ediţia a XIX-a, începând cu ora 16:00.
Mai puţin cunoscut publicului larg şi deschis pe o latură doar către Bulevardul Dacia, parcul „IC Brătianu” este rar utilizat. A fost proiectat să funcţioneze drept grădina Aşezămintelor „IC Brătianu”, accesul făcându-se prin casa „IC Brătianu”.
OAR Bucureşti, Biblioteca Naţională a României şi Primăria Sectorului 1 au realizat o legătură între zona Piaţa Amzei şi Parcul „IC Brătianu”, prin deschiderea Aşezămintelor „IC Brătianu”.
Astfel, va fi experimentat un parcurs pietonal nou pentru centrul Capitalei, un parcurs care va avea ca punct nodal parcurgerea casei „IC Brătianu” prin intermediul căreia parcul va putea fi accesat din vecinătatea imediată a Pieţei Amzei şi nu doar prin bulevardul Dacia.
Rednic revine la Dinamo, obiectiv: salvarea de la retrogradare