dancu ciolacu psd dincu

PSD anunță că nu va face coaliții politice cu AUR

Alexandru Ionescu

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, afirmă că formaţiunea nu face coaliţii politice cu AUR, în contextul moţiunii de cenzură care ar urma să fie depusă.

 

„Noi nu facem coaliţii politice, nu am făcut nici coaliţii electorale, nici politice, cu AUR. Acest partid însă are şi el dreptul de a primi şansa să se modernizeze, să vină după un discurs electoral poate mai populist sau mai extremist, să vină la un indicator de modernitate, care să-l facă frecventabil”, susţine Dîncu. El critică „aroganţa” premierului Florin Cîţu, pe care o consideră gratuită.

„Îmi pare foarte rău, am avut încredere că domnul Cîţu vine totuşi din zona oamenilor instruiţi, am văzut o continuă aroganţă, spunând mereu că PSD nu înţelege nimic, că PSD n-are şcoală. Mi se pare că această aroganţă este una absolut gratuită şi arată nivelul, personalitatea premierului. Am văzut că a spus un lucru care, de asemenea, m-a şocat. Într-un interviu, premierul spune că vom fi printre foarte puţinele ţări care vor lua toţi banii din PNRR. Pe ce se bazează când spune asta? Crede că Europa şi ceilalţi sunt mai prost organizaţi decât noi, că suntem noi mai deştepţi, după ce ni s-a respins de două ori acest plan?”, a afirmat Vasile Dîncu, la RFI.

 

Vasile Dâncu face teoria protestului


Citeste si...  Tudorel Toader refuză să demisioneze
Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *