Purtătorul de cuvânt al UDMR, Hegedus Csilla, a afirmat, sâmbătă, cu privire la declaraţia preşedintelui USR, Dan Barna, care a spus că România ar trebui să depăşească acest „clivaj etnic” în care fiecare votează cu etnia lui, că această problemă ar trebui rezolvată, nu depăşită, spunând despre Barna că „se comportă ca un copil mic”.
„Astăzi (sâmbătă n.r.), la Târgu Mureş, Dan Barna a declarat că chestiunea etnică trebuie depăşită. Nu credem că trebuie depăşită, trebuie rezolvată şi noi acest lucru ne propunem şi pentru acest lucru lucrăm de ani de zile. Se comportă ca un copil mic, se comportă ca cineva cine îşi închide ochii şi pur şi simplu nu vrea să vadă problemele. Eu am o singură întrebare: ce a făcut el în ultimii ani ca această problemă să fie rezolvată, încă o dată, şi nu depăşită?”, subliniazaă Hegedus Csilla, într-un videoclip postat pe pagina sa de Facebook.
Doamna Csilla pare că trăiește într-o realiate paralelă, la fel ca președintele Hunor. UDMR este una dintre formațiunile politice prezente la Guvernare în diverse forme timp de aproape 30 de ani, iar ”etniciismul”, în România, este o discuție amintită de diverși actori politici care vor să câștige roluri politice și funcții la stat, fie că sunt cetățeni români cu etnie română, fie că sunt cetățeni români de altă etnie.
Când vine vorba despre adevăratele probleme ale statului român, corupția la nivel politic și guvernamental, lipsa banilor la educație sau cercetare etc. nici doamna Csilla, nici președintele Hunor nu au luat însă poziții vizibile. Cei doi nu au vorbit nici când Guvernele și apropiații infractorului Liviu Dragnea din Parlament au încercat sau chiar au modificat, cu totul criminal, legile României care privesc infracțiuni de interes național săvârșite de oameni politici.
Discursul liderului USR, Dan Barna de la Târgul Mureș a fost fără patimi etnice, iar un astfel de discurs politic poate scoate din Parlament o formațiune naționalistă ca UDMR, în mod democratic, rămasă fără scop. Din această perspectivă este cu totul de înțeles de ce purtătorul de cuvânt al UDMR îl numește pe liderul USR ”copil”.
Citește și PSD-ALDE modifică pentru UDMR abia votatul Cod Administrativ
„Acesta este exemplul pe care USR îl dă, avem şi români, şi maghiari într-o perfectă şi normală colaborare. Cred că România ar trebui să depăşească acest clivaj etnic în care fiecare votează cu etnia lui. Pentru că, în realitate, România este un stat european, un stat deschis, este un stat în care cetăţenia e mai mult decât apartenenţa la o minoritate sau alta, este un element de a fi european într-o ţară europeană. Şi atunci eu am o aşteptare, USR dă acest exemplu, am avut la conducerea partidului şi avem în continuare vicepreşedinte de naţionalitate maghiară, lucrurile acestea nu există. Această temă trebuie depăşită, tinerele generaţii şi noile generaţii dau acest exemplu şi încurajez în continuare, fiind aici, în Târgu Mureş, şi pe maghiari, şi pe români să vină în USR, să vină în PLUS, pentru că de fapt trebuie să salvăm şi să reparăm România. Într-o Românie civilizată, într-o Românie modernă, educată, (…) chestiunea etnică trebuie depăşită şi eu consider că nu ar mai trebui să fie de actualitate”, a susţinut Dan Barna.