realizarea-proiectelor-europene

Care sunt cele mai întâlnite greșeli la realizarea proiectelor pe bani europeni

Redactie

Accesul la fondurile europene nerambursabile este în continuare dificil pentru producătorii români, din diferite motive. De multe ori este vina autorităților, însă sunt și numeroase cazuri în care consultanții fac greșeli în redactarea proiectelor.

Mihai Ciobanu, un cunoscut consultant, mai ales pe proiectele pe pomicultură, face chiar o listă cu greșelile cele mai des întâlnite. Printre acestea se numără terenurile cu localizare incertă, pierderile din exploatare (din bilanț mai precis din cauza luării în calcul a subvențiilor, ceea ce nu mai întâmplă în prezent), folosirea unor soiuri nefezabile pentru România, ca să nu mai vorbim de condițiile artificiale, care s-au mai lămurit ce-i drept, însă doar după o vizită a Comisarului European pentru Agricultură în România.

El le dă și câteva sfaturi viitorilor beneficiari ai AFIR: în primul rând, să facă foarte bine studiile pedologice, pentru că acestea sunt foarte importante pentru reușita unui proiect. În prezent, există multe proiecte care nu descriu terenul sub nicio formă și sunt respinse. Același lucru s-a întâmplat și pentru că numeroase proiecte nu aveau devize la costuri standard.

Citește și: Alexandru Baciu, fermier Călărași: Am ajuns să punem oameni cu patru clase să muncească pe utilaje de 10 miliarde

Pe scurt, au fost și solicitanți care au considerat că pot să copieze de pe net costuri de prin 1960. Ori chiar nu se poate așa ceva….. O problemă constituie și livezile ecologice superintensive, pentru că mulți beneficiari nu pot să respecte angajamentele asumate, fiind nevoiți să dea banii înapoi.

Grad de reușită de circa 66% pentru proiectele depuse în august 2016

Dacă în 2015 s-au aprobat doar 11 proiecte pe submăsura destinată pomiculturii (Submăsura 4.1a – Investiții în exploatații pomicole), în 2016 situația s-a mai îmbunătățit.

Citeste si...  Obiceiuri care îți omoară bateria telefonului. La ce trebuie să renunți

„În 2015, s-au aprobat proiecte de 7 milioane de euro din cele 68 milioane euro alocate, din care s-au contractat 3 milioane de euro și s-a făcut o singură plată de circa 700.000 euro. În 2016, lucrurile s-au îndreptat mult. În data de 7 martie s-a făcut public și raportul pe august, iar din 42 proiecte evaluate, sunt 28 aprobate, iar 16 sunt deja selectate spre finanțare” a declarat Mihai Ciobanu, în cadrul celei de-a IV ediții a Conferintei Naționale a Pomculturii, organizată de OIPA Legume Fructe la Poiana Brașov.

Ciobanu mai spune că un număr de 12 proiecte au fost amânate, în condițiile în care li s-a anulat din punctaj, deoarece se fac multe “confuzii”. Consultantul îi acuză chiar pe funcționarii de la Ministerul Agriculturii și pe cei de la AFIR că nu șiu cum să calcuze corect punctajul proiectelor. Și atunci, cum să nu ne mire că sunt așa de multe proiecte respinse…

Sursă foto: www.edu-fonduri.ro


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *