Forţe militare din Belarus, Rusia şi Serbia vor participa la exerciţii militare comune în Belarus, a anunţat marţi agenţia de presă RIA Novosti, citând Ministerul Apărării de la Minsk, transmite Reuters.
Militarii ruşi şi sârbi urmează să sosească în Belarus între 10 şi 15 septembrie, a indicat ministerul, fără să ofere alte detalii.
Aceste exerciţii militare comune belaruso-ruso-sârbe vor avea loc în timp ce Belarusul este zguduit de manifestaţii în masă zilnice, după ce preşedintele Aleksandr Lukaşenko, de 26 de ani la putere, a obţinut un al şaselea mandat în urma unui scrutin contestat.
Conform RIA Novosti, este vorba de exerciţii tactice antiteroriste denumite „Frăţia slavă-2020”.
Recent, în Lituania, țară vecină cu Belarus, au avut loc exerciții militare NATO.
Polonia se revoltă
Recenta ameninţare din partea Moscovei cu intervenţia în Belarus şi otrăvirea disidentului rus Aleksei Navalnîi ar trebui să fie ”alarma finală de trezire” pentru Germania pentru a renunţa la proiectul energetic Nord Stream 2, a subliniat marţi premierul polonez Mateusz Morawiecki, transmite DPA.
O decizie de renunţare la Nord Stream 2 ”ar trebui să fie la mintea cocoşului” pentru Germania, ai cărei politicieni au recunoscut deja că acesta este un proiect politic, a declarat Morawiecki acordat postului Bloomberg TV.
Varşovia se opune de mult timp proiectului Nord Stream 2, care ar permite transportarea a 55 de miliarde de metri cubi de gaz natural în fiecare an din Rusia către Germania via platforma Mării Baltice, ocolind ţări de tranzit precum Polonia şi Ucraina.
Polonia consideră Nord Stream 2 drept un demers pur politic care ar spori dependenţa Europei de gazul natural rusesc şi i-ar permite Rusiei să exercite presiuni asupra ţărilor de tranzit.