Demersul ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu de a publica lista cu testele Covid-19 pe judeţe este corect pe fond, dar trebuie să existe unele avize, declară într-un interviu la RFI preşedintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor, Nelu Tătaru, care a precizat că Vlad Voiculescu va fi chemat la audieri în Parlament, dacă Guvernul nu lămureşte această problemă.
Fostul ministru PNL al Sănătăţii s-a referit şi la dezvăluirile făcute de societatea civilă privind existenţa unui sistem paralel de vaccinare în Bucureşti şi precizează că a discutat cu reprezentanţii Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţii de Vaccinare şi că urmează ca săptămâna viitoare să existe lămuriri, iar centrele respective de vaccinare ”să intre în circuitul deschis”.
În ceea ce priveşte demersul lui Vlad Voiculescu de a publica lista cu testele pe judeţe, Nelu Tătaru a declarat: ”Plecăm de la acel principiu că populaţia trebuie să fie informată, numai că fiecare informaţie trebuie să fie asumată, avizată şi corectă. Nu ştiu, nu am cunoştinţă în acest moment dacă acele informaţii care au ajuns către populaţie au fost avizate de structuri sau nu, cred că aici este treaba Guvernului şi a premierului să evalueze sau să verifice. Dar mă reîntorc, este absolut necesar, atât pentru o informare corectă, ca aceste date să vină şi să vină defalcat pe fiecare zonă, după cum şi evoluţia acestei pandemii o vedem diferită pe fiecare din zonele din ţara noastră”.
Premierul Cîțu se laudă cu investițiile în economie