Asociația pentru Implementarera Democrației condusă de Alexandru Cumpănașu a primit un million de euro pentru „creșterea nivelului de educație anticorupție…
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că o nouă tranşă de vaccin AstraZeneca, mai…
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi, instabilitate atmosferică şi intensificări ale vântului, valabilă până…
Dublarea sau chiar triplarea capacităţii de vaccinare în Bucureşti. Acesta este ţinta autorităţilor din Capitală, care au avut astăzi o…
Ministurl Muncii Raluca Turcan, revine asupra imaginilor în care a fost surprinsă fără mască, precizând că nu voa obosi să…
Un report de aproximativ 23,70 milioane lei (aproximativ 4,85 milioane de euro) se înregistrează la categoria I a jocului Joker,…
Stelian Ion a declarat miercuri că dreptul de a protesta este unul "absolut legitim", dar că, atunci când intră în…
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat că se urmărşte creşterea capacităţii de testare în Captală, în acest sens urmând a…
Medicul Alexandru Rafila este de părere că valul al treilea al pandemiei de COVID-19 ar putea să dureze circa şase…
Viceliderul deputaţilor UDMR Benedek Zakariás a declarat că în actualul sistem juridic nu există o definiţie clară a pistelor de…